Organizaţia Salvaţi Copiii atrage atenţia asupra situaţiei grave a copiilor din Libia

Agenţiile umanitare transmit că sute de mii de copii din Liban merg la culcare flămânzi, în timp ce părinţii lor se confruntă cu o criză economică severă. Organizaţia Salvaţi Copiii a cerut lumii să facă mai multe eforturi. Salvaţi Copiii a avertizat că familiile libaneze sunt incapabile să plătească pentru necesităţile de bază – alimente, electricitate şi medicamente. Oamenii sunt forţaţi să mănânce mai puţin sau să consume hrană de proastă calitate. Unele familii au fost nevoite să îşi vândă din lucruri – cum ar fi mobila – şi tot mai mulţi copii au fost trimişi la muncă. Organizaţia umanitară avertizează că, cu cât durează mai mult această situaţia, cu atât este mai probabil ca cei mici să sufere de malnutriţie, ceea ce ar putea duce la moarte – relatează corespondentul BBC./aboboc/pvelisar

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 iulie)