Despăgubiri pentru persoanele ale căror locuinţe au fost distruse de inundaţii

Peste 80 de familii şi persoane singure din şapte judeţe vor primi ajutoare de urgenţă pentru pagubele produse de inundaţii. Valoarea totală a sumelor ce vor fi acordate depăşeşte 250 de mii de lei, a anunţat ministrul muncii Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook. Ajutoarele pentru pierderile suferite în urma fenomenelor meteorologice extreme se acordă diferenţiat, în funcţie de gradul în care locuinţele au fost distruse. Lista beneficiarilor a fost întocmită de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cu sprijinul comisiilor de evaluare şi cu avizul autorităţilor locale.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 iulie)/candone/denisse