Natalia Galibarenko, noul reprezentant al Ucrainei la NATO

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a numit-o pe Natalia Galibarenko la şefia Misiunii Permanente a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică – potrivit unui decret prezidenţial emis vineri. Agenţia RBC menţionează că, în urmă cu un an, președintele Zelenski a demis-o pe Galibarenko din funcția de ambasador al Ucrainei în Marea Britanie, înlocuind-o cu fostul ministru de externe Vadim Pristaiko. Natalia Galibarenko a fost ambasador al Ucrainei la Londra din august 2015, iar anterior a deţinut funcţia de prim-adjunct al ministrului de externe./sdan/pvelisar

(www.rbc.ua – 30 iulie)