Scarlett Johansson a dat în judecată compania Walt Disney

Vedeta filmului Marvel „Văduva neagră”, Scarlett Johansson, dă în judecată compania Walt Disney pentru lansarea simultană a filmului în cinematografe şi pe serviciul de streaming. Scarlett Johansson, care este una dintre cele mai bine plătite actriţe din lume, susţine că acţiunea a costat-o milioane de dolari. Disney susţine că procesul este nefondat. Ca şi multe alte studiouri de film hollywoodiene, Disney a început să lanseze filmele simultan în cinematografe şi pe streaming, parţial din cauza pandemiei, în timpul căreia majoritatea cinematografelor au fost închise. Scarlett Johansson susţine că, din moment ce, prin contract, ea are dreptul asupra unui procent din câştigurile de box-office, în baza ideii că, iniţial, filmul va fi lansat doar în cinematografe, decizia Disney de a transmite filmul şi pe serviciul său de streaming a scăzut numărul de persoane care au vizionat filmul la cinema, reducându-i astfel veniturile./aionita/denisse
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 30 iulie)