Ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, şi-a cerut public scuze pentru situaţia pasagerilor blocați mai multe ore în tren

Ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, şi-a cerut public scuze pentru situația în care s-au aflat în noaptea de miercuri spre joi zeci de pasageri ai unui tren, printre care și copii, blocați în câmp, în apropiere de Bucureşti timp de 9 ore.

El s spus însă că nu îl va demite pe directorul general CFR Călători, Ovidiu Vizante, pentru faptul că a declarat că nu el trebuie întrebat despre această situație. Cătălin Drulă a argumentat că evaluarea profesionalismului unui manager se face la rece, nu după o declarație de moment. El i-a cerut conducerii CFR o analiză a incidentelor feroviare petrecute pe Magistrala București – Constanța și a adăugat că se vor efectua controale în ceea ce privește siguranța la toți operatorii de transport feroviar din țară.

Cătălin Drulă: Este o situaţie nefericită pe care am spus că o regret nespus şi eu îmi cer scuze pentru această situație. Cauzele blocajelor au fost acel accident, iar pentru acest tren furtuna din zona București, care a afectat foarte tare traficul.

E posibil să se mai întâmple astfel de cazuri. Ce am cerut CFR Călători și Infrastructură este să facă tot ce e omenește posibil ca să invităm astfel de situații, iar dacă se întâmplă, să minimizăm impactul./geftene/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 iulie