Președintele Estoniei, Kersti Kaljulaid, consideră că situația legată de valul de migranți care ajung în Lituania din Belarus este o „criză hibridă” care afectează toate țările baltice – transmite portalul ERR. „Fluxul coordonat de oameni care trec granița lituaniană în ultimele săptămâni nu este o criză a refugiaților. Nu este o criză a migrației și nu reprezintă doar o problemă lituaniană. Este în mod clar o criză hibridă, care ar putea fi periculoasă pentru toate cele trei țări baltice, dar şi pentru NATO și Uniunea Europeană în ansamblu” – a declarat Kaljulaid, vineri, la o întâlnire cu ministrul eston de interne, Kristian Jaani, și cu ministrul apărării, Kalle Laanet. De asemenea, președintele Estoniei a îndemnat ca „în niciun caz să nu subestimăm acest pericol”. De la începutul lunii iulie, peste 2.600 de migranți au intrat ilegal în Lituania dinspre teritoriul Republicii Belarus./sdan/denisse
(www.err.ee – 31 iulie)