Spitalele din România sunt vulnerabile la atacurile cibernetice, atrage atenția SRI

Spitalele din România sunt vulnerabile la atacurile cibernetice, iar nivelul lor de securitate informatică este scăzut, atrage atenția Serviciul Român de Informații, după ce săptămâna trecută un spital din București a fost ținta unui atac de tip ransomware.

Potrivit SRI, atacurile de acest tip, când hackeri cer răscumpărarea datelor criptate, deși sunt de complexitate medie sau redusă, pot genera disfuncții majore în activitatea derulată de instituțiile din domeniul sănătății; de aceea, este necesară adoptarea unei decizii centralizate care să impună obligativitatea implementării unor măsuri minime de securitate cibernetică la nivelul acestor instituții./cpodea/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 iulie