Cursele de Formula 1 de la Hungaroring, asigurate până în 2037

Până în 2037, pe Hungaroring vor exista cu siguranţă curse de Formula 1, a declarat László Palkovics, ministrul ungar al inovaţiei şi tehnologiei, sâmbătă, după ce s-a consultat, la locul de desfăşurare a Marelui Premiu al Ungariei, cu Stefano Domenicali, preşedinte şi CEO al F1. László Palkovics a subliniat că l-a asigurat pe Stefano Domenicali cu privire la faptul că Guvernul Ungariei îşi doreşte cu adevărat să organizeze competiţia, astfel că acordul financiar care iniţial a fost încheiat până în 2032, a fost prelungit, acum, pentru încă cinci ani. „Sunt multe de făcut pentru ca acest lucru să se şi întâmple, deoarece este adevărat că pista de curse care a fost construită în 1986 este rustică, însă ar avea nevoie de nişte lucrări de dezvoltare cuprinzătoare”, a spus ministrul ungar. Acesta a relatat că la Mogyoród va fi renovată atât intrarea, cât şi tribuna principală şi clădirea principală.
„Toate condiţiile sunt întrunite în Ungaria, însă condiţiile de pe pistă trebuie îmbunătăţite”, a adăugat Palkovics. Ministrul a mai relatat că s-a discutat şi despre câteva inovaţii tehnologice. De exemplu, că în timpul cursei de introducere, autovehiculul de siguranţă ar putea fi înlocuit cu un autovehicul fără şofer. În acelaşi timp, Palkovics l-a informat pe Stefano Domenicali cu privire la faptul că laboratorul recent înfiinţatei Agenţii Ungare de Dezvoltare a Sporturilor Auto-Moto Zrt. (HUMDA), va fi construit tot la Hungaroring. Zsolt Gyulay, preşedinte şi CEO al Hungaroring Sport Zrt., a spus că speră ca lucrările de renovare să poată începe deja în primăvara anului viitor, cu reconstrucţia intrării unde se regăsesc birourile, magazinul şi cafeneaua. Mai târziu, după cursa din 2022, ar urma lucrările de demolare şi reconstrucţie a tribunei principale, iar după cea din 2023, lărgirea padocului şi demolarea, respectiv reconstrucţia clădirii principale. În ceea ce priveşte prelungirea până în 2037, Gyulay a subliniat că un astfel de acord pe termen lung nu este ceva comun. În acelaşi timp însă, în opinia sa, dacă o ţară investeşte între două şi trei milioane de dolari pentru lucrări de renovare, este normal că ambele părţi îşi doresc ca pe pistă să fie organizate concursuri pentru o perioadă de timp cât mai lungă.(MTI – 1 august)/lendrefy/dsirbu