Peste 15.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore

Peste 15.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care aproape 11.000 cu prima doză – a anunţat Comitetul Naţional de Vaccinare. Au fost raportate cinci reacţii adverse, iar 59 sunt în curs de investigare. Numărul infectărilor noi de COVID este în creştere faţă de ziua precedentă, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele două luni. Au fost raportate 271 de noi cazuri, din peste 29.500 de teste efectuate. Creşte şi numărul pacienţilor de la terapie intensivă. Astăzi sunt internate 67 de persoane./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 august)