Coordonatorul CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, atrage atenţia asupra extinderii variantei Delta a coronavirusului şi recomandă vaccinarea

Realizator: Peste 250 de mii de persoane sunt zilele aceste, în staţiunile de la malul mării, iar autorităţile atrag atenţia că măsurile de prevenire trebuie respectate în condiţiile în care varianta Delta a coronavirusului, mult mai contagioasă, se extinde tot mai repede. Săptămâna aceasta s-au raportat constant peste 200 de noi îmbolnăviri zilnice şi s-a ajuns deja la dublul totalului de acum două săptămâni. Specialiştii afirmă că valul patru se resimte deja în ţară şi subliniază că vaccinarea este cea mai bună soluţie pentru a limita riscul infectării.
Valeriu Gheorghiţă: Este o creştere lentă, dar progresivă, aş putea spune. Estimăm că vom avea o transmitere comunitară crescută. Ne uităm la ce se întâmplă în restul ţărilor europene, unde creşterea este exponenţială. Nu avem motive să credem că în perioada următoare situaţia se va îmbunătăţi, în condiţiile în care varianta Delta, vedem, a devenit dominantă la nivel european. Are tendinţa de a deveni dominantă şi în România şi alternativa de testare periodică, să fim foarte serioşi, nu este una care să ne ferească de posibilitatea de a ne îmbolnăvi. Vaccinurile actuale cu schema completă aduc beneficii importante, beneficii de peste 90% în ceea ce priveşte riscul de spitalizare, riscul de evoluţie către o formă gravă de boală şi riscul de evoluţie către deces. Vaccinarea în sine este un gest de normalitate, este un gest de responsabilitate şi de solidaritate. Pe perioada de concedii, toată lumea a aşteptat această etapă de relaxare. Este foarte bine ca oamenii să se bucure, să-şi încarce bateriile, însă trebuie să uităm că pandemia nu a trecut, din păcate, ţine de noi. Cred că avem maturitatea necesară încât să înţelegem că lucrurile nu pot evolua într-o direcţie bună fără să ne implicăm cu toţii. Tocmai de aceea atragem atenţia asupra respectării măsurilor de prevenţie şi asupra vaccinării.
Realizator: România are acum peste 4.920.000 de persoane care au schema completă de vaccinare, iar în ultima perioadă tot mai mulţi oameni optează pentru serul care se administrează în doză unică Johnson&Johnson./lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 august)