Realizările echipei naționale ruse la Tokio au demonstrat că Rusia nu poate fi exclusă din sport, afirmă Maria Zaharova

Rezultatele sportivilor ruși la Jocurile Olimpice de la Tokio au dovedit că Rusia nu poate fi exclusă din sportul mondial, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, în deschiderea unui concert festiv, organizat în cinstea revenirii echipei olimpice rusești de la Olimpiada de la Tokio. „Au încercat privarea sportivilor noştri de imnul naţional, au încercat privarea sportivilor de steag, dar realizările şi performanțele lor au constituit răspunsul cel mai demn: Rusia nu poate fi exclusă din sportul mondial” – a declarat Zaharova. Diplomatul rus a subliniat că, prin succesele sale, echipa națională a Rusiei a răspuns în mod adecvat celor „care au încercat să înlocuiască marile principii olimpice cu politică și intrigi”. Menţionăm că, duminică, s-au încheiat Jocurile Olimpice de la Tokio. Echipa Rusiei a ocupat locul cinci în clasamentul medaliilor, câștigând 20 de medalii de aur, 28 de argint și 23 de bronz./ssirbu/aionescu

www.tass.ru – 8 august