Fostul preşedinte al FRF Mircea Sandu şi soţia au fost achitaţi defintiv de Curtea de Apel Bucureşti

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, şi soţia lui, Elisabeta, au fost achitaţi luni defintiv de Curtea de Apel Bucureşti în legătură cu acuzaţiile de luare de mită şi complicitate la aceasta faptă, pentru care au fost trimişi în judecată în iunie 2019. Instanţa a respins apelul DNA şi a menţinut decizia Tribunalului Bucureşti de anul trecut care a motivat că fapta nu există. Procurorii l-au acuzat pe Mircea Sandu că în toamna anului 2009 ar fi primit cu ajutorul soţiei peste 740.000 de lei de la două persoane fizice pentru ca FRF să încheie două contracte de asistenţă juridică, în baza cărora societatea de avocatură, reprezentată de una dintre cele două persoane, a obţinut peste 11 milioane de lei. Reporterul RRA Diana Surdu aminteşte că Mircea Sandu a mai fost achitat definitiv în 2017, tot într-un dosar de corupţie, legat de dezafilierea clubului de fotbal Universitatea Craiova. Fostul şef al FRF mai are pe rolul instanţei un dosar deschis de DIICOT, vizând fapte de delapidare şi spălare de bani./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 august, ora 15:01)