Germania respinge apelul de întoarcere a trupelor sale în Afganistan

Ministrul german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, a respins luni apelurile de întoarcere a trupelor germane în Afganistan, după ce insurgenţii talibani au ocupat oraşul Kunduz, unde trupele germane au fost staţionate timp de un deceniu. Germania a avut al doilea contingent ca mărime de soldaţi în Afganistan, după Statele Unite şi a pierdut mai mulţi soldaţi în luptele din Kunduz decât în alte teatre de operaţiuni, de la cel de-al Doilea Război Mondial până acum. După retragerea trupelor internaţionale din Afganistan, talibanii au pornit o ofensivă agresivă şi au cucerit trei captiale provinciale, inclusiv Kunduz. „Rapoartele privind situaţia din Kunduz şi din întreg Afganistanul sunt triste, dureroase, dar este pregătită societatea şi parlamentul să trimită forţe într-un război şi să trimită forţe care vor staţiona acolo pentru cel puţin o generaţie? Dacă nu suntem pregătiţi, atunci decizia corectă rămâne retragerea împreună cu partenerii noştri”, a declarat Annegret Kramp-Karrenbauer pe Twitter./mbaciu/pvelisar

(REUTERS – 9 august)