PSD solicită soluţii pentru protejarea consumatorilor vulnerabili în faţa creşterii tarifelor la energie şi gaze naturale

Partidul Social Democrat susţine că România intră cu viteză în faza inflaţiei galopante şi că până în decembrie fiecare român va fi mai sărac cu 320 de lei şi mai dator cu 3.000 de euro din cauza împrumuturilor făcute de guvern. PSD solicită din nou soluţii pentru protejarea consumatorilor vulnerabili în faţa creşterii tarifelor la energie şi gaze naturale şi sugerează coaliţiei la putere chiar adoptarea unei ordonanţe de urgenţă în acest sens, în perspectiva apropierii sezonului rece. Se propune, de asemenea, stabilirea unui mecanism de plafonare a preţurilor, dar şi subvenţionarea unei părţi din valoarea facturilor la utilităţi pentru persoanele al căror venit se dovedeşte insuficient în raport cu majorarea tarifelor, se arată într-un comunicat al PSD./pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 august)