Vladimir Putin a declarat că Rusia face multe lucruri pentru menţinerea securităţii maritime

Rusia face multe lucruri pentru păstrarea securităţii maritime și este interesată să construiască relaţii de cooperare cu partenerii, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, luând cuvântul, online, la conferinţa CS ONU privind securitatea maritimă. „Rusia face multe lucruri pentru menţinerea și consolidarea ordinii juridice internaționale în domeniul securității maritime. Țara noastră participă activ la lucrări privind întregul complex al acestor probleme atât în ​​cadrul ONU, cât și în cadrul numeroaselor formate regionale, inclusiv pe linia Grupului de contact privind pirateria în zona coastei Somaliei, a Forumului regional al Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est pe tema securităţii și a summiturilor la nivel înalt din Asia de Est” – a declarat Vladimir Putin în timpul conferinței. „Rusia este, de asemenea, interesată de construirea unei cooperări productive cu Asociația pentru Cooperare Regională a țărilor riverane Oceanului Indian” – a adăugat preşedintele rus./ssirbu/ilapadat

(www.ria.ru – 9 august)