Germania va aloca 30 de miliarde de euro în urma inundațiilor de luna trecută (surse)

Guvernul german și statele federale au convenit asupra unui fond de redresare în urma inundațiilor, în sumă de 30 miliarde de euro (35 miliarde de dolari), au declarat marți pentru Reuters două surse guvernamentale. Luna trecută, precipitațiile abundente și inundațiile masive au luat prin surprindere multe orașe din vestul și sudul Germaniei, în ciuda avertismentelor meteorologice de vreme extremă, fenomene soldate cu peste 180 de victime. Din cele 30 de miliarde de euro, 28 de miliarde vor fi acoperite de Guvernul federal și state, au precizat sursele citate, iar restul de două miliarde urmează a fi asigurate de Berlin pentru proiecte de infrastructură, cum ar fi autostrăzile./cstoica/sdm2
(REUTERS – 10 august)