În Grecia, un raport preliminar evaluează pagubele suferite în urma incendiilor de vegetaţie

Realizator: Cristian Bâcâin – În Grecia, un raport preliminar începe să arate amploarea dezastrului, după aproape două săptămâni de foc. Transmite de la Atena Michaela Lambrinidou.

Reporter: Dezastrul este imens în toată țara și nu s-a făcut încă o evaluare oficială a pagubelor suferite în urma incendiilor. Potrivit Observatorului Național din Atena, care a calculat cu ajutorul imaginilor luate prin satelit suprafețele arse, în Insula Evia au ars circa 46.000 de hectare de vegetație, dintre care 38 erau păduri și 24% suprafețe agricole. În Attica au ars 8.000 de hectare de pădure, între care 37 erau pădurile de pe versanții Parnitha și Penteli și în județul laconian Peloponez au ars 11.000 de hectare, circa 34% din totalul pădurilor din zonă. La acest dezastru ecologic se mai adaugă peste 1.000 de locuințe arse în Insula Evia și câteva sute în Attica. De asemenea, au fost distruse magazii agricole, grajduri pentru animale, livezi cu mii de măslini, ceea ce reprezintă foarte mult pentru locuitorii regiunii, care trăiesc din agricultură și din apicultură, și peste 50.000 de oameni au rămas fără adăpost.#HUN/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 august