Calendarul evenimentelor, 14 august – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Apărare, Interne

* Constanţa/ Mangalia/ Brăila/ Tulcea/ Bucureşti: Statul Major al Forţelor Navale organizează, în zilele de 14 și 15 august, în oraşele Constanţa, Mangalia, Brăila, Tulcea şi Bucureşti, o serie de activităţi dedicate Zilei Marinei Române. Anul acesta, activităţile se vor desfăşura atât în mediul online, cât şi cu participarea publicului, cu respectarea măsurilor în vigoare pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Ziua Marinei va fi marcată şi prin publicarea pe pagina de Facebook a Forţelor Navale Române a unor materiale video cu titlul „Lecţia de Istorie: Marina Militară Română modernă, 1860 – 2021” şi prin lansarea unor concursurile tematice „Marea în culori”, „Ce fac Forţele Navale pentru tine?”, „Cadet în Forţele Navale” şi „Vreau să fiu marinar!”. Alte două proiecte, dedicate celor care au ales să servească Patria în uniforma de marinar, „Oamenii din spatele uniformei de Marină” şi „Portret de marinar, schimb de generaţii”, vor fi accesibile publicului larg în mediul online

* Constanța/ Mangalia/ Tulcea/ Brăila: Marinarii militari vor organiza cu prilejul Zilei Recunoștinței ceremonii militare la Constanța, Mangalia, Tulcea și Brăila, pentru a aduce un pios omagiu tuturor celor care s-au jertfit pentru țară și își dorm somnul de veci în adâncul apelor. Din program:

  • La Constanța, ceremonia va avea loc la Monumentul Crucea Marinarilor, de pe faleză, începând cu ora 8:30, iar la Mangalia, la Monumentul Marinarului Erou, de la ora 8:30
  • Începând cu ora 9:00, Flotila Fluvială organizează, în porturile militare Brăila și Tulcea, ceremonii militare și religioase cu apeluri solemne și lansări de ancore de flori; ceremonial militar şi religios dedicat eroilor marinari – ora 8:45, la troiţa Eroilor Marinari de la Capela Militară Sulina, Tulcea
  • Totodată, în portul militar Constanța, va fi organizată, la ora 10:00, o festivitate de acordare a unor embleme, plachete și medalii personalului militar și civil, care a obținut rezultate meritorii la concursuri specifice și în procesul de instrucție din ultimul an

* Constanța/ Mangalia/ Brăila/ Tulcea: Forțele Navale Române organizează Ziua Porților Deschise în porturile militare Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea, cu stricta respectare a măsurilor în vigoare pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. În cele patru localități, vizitatorii vor avea ocazia să urce la bordul navelor militare maritime și fluviale, să viziteze expozițiile de tehnică și armament, să interacționeze cu marinarii militari și cu reprezentanții instituțiilor de învățământ militar de marină. Anul acesta, porturile militare Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea vor putea fi vizitate conform următorului program:

  • Constanța – orele 9:00-17:00, cu acces pe la Poarta 1, până la ora 16:00 – La Constanța, publicul va putea vizita fregata „Regele Ferdinand”, un elicopter Puma Naval, dragorul maritim „Sublocotenent Alexandru Axente” (DM-30), vedetele blindate fluviale „Posada” (179) și „Rovine” (180), nava maritimă hidrografică „Alexandru Cătuneanu”, un dispozitiv mobil de lansare, expoziții de torpile și mine antisubmarin, mijloace terestre de luptă specifice infanteriei marine, expoziții de tehnică, aparatură optică de observare și orientare, precum și standuri interactive cu armament ușor de infanterie, prezentate de către scafandrii militari și pușcașii marini
  • Mangalia – orele 9:00-15:00 – În portul militar Mangalia, publicul va avea ocazia să urce la bordul corvetelor și navelor purtătoare de rachete, să viziteze dispozitivele mobile de lansare și expozițiile de tehnică și armament, precum și să interacționeze cu marinarii militari care vor organiza diferite jocuri marinărești
  • Brăila/ Tulcea – orele 10:00-15:00 – Porturile militare Brăila și Tulcea își vor deschide porțile publicului larg, pentru a le oferi posibilitatea de a vizita navele fluviale de luptă și de a cunoaște tehnica, echipamentele și armamentul utilizat de marinarii Flotilei Fluviale
  • Sulina/Tulcea – ora 8:45 – Ceremonial militar şi religios dedicat eroilor marinari (troiţa Eroilor Marinari de la Capela Militară

– Partide

* În aceeași zi cu „Bucharest Pride” 2021, Partidul Noua Dreaptă organizează „Marșul Normalității” – ora 13:00, în Piața Victoriei, de unde se va pleca pe traseul Piața Romană – Piața Universității – Piața Unirii – Patriarhia Română

– Culte, Biserică

* Slujba Privegherii, urmată de Prohodul Maicii Domnului, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, la care va sluji Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul – ora 16:00, la altarul exterior al Catedralei Patriarhale

* Nicula, jud. Cluj: Anul acesta, marele praznic al Adormirii Maicii Domnului (15 aug.), va fi precedat de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, amintind de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod și aflată în biserica din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni. Programul manifestării:

  • Procesiunea va începe la ora 12:00, de la Biserica Sfântul Nicolae, din parcul central al orașului Gherla și va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula. Procesiunea va fi condusă de către ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei
  • De la ora 18:00, pe altarul de vară al Mănăstirii va fi săvârșită slujba Vecerniei Mari și a Litiei, iar de la ora 22:00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică și va fi săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului
  • Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, în jurul orei 2:00

* Putna, jud. Suceava: La Mănăstirea Putna, în perioada 14-19 august, are loc seria de manifestări „Serbarea de la Putna – 2021. Continuitatea unui ideal”, ce marchează 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni. Aceasta a fost organizată la Putna în 1871 de un comitet de inițiativă al studenților români din care făcea parte și Mihai Eminescu și a fost punctul de plecare în definirea idealului de unitate națională al românilor. Proiectul este organizat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români împreună cu Mănăstirea Putna, și se desfășoară sub egida Patriarhiei Române și a Academiei Române. Din programul zilei:

  • ora 13:00 – vizitarea mănăstirii, muzeului, expoziției „Serbarea de la Putna 150. Continuitatea unui ideal” și Chiliei Sfântului Daniil Sihastru
  • ora 18:00 – slujba Privegherii cu Prohodul Maicii Domnului

– Diaspora

* Călărași: În zilele de 14 și 15 august, Consiliul Judeţean Călăraşi organizează evenimentul „Zilele Diasporei”, în cadrul căruia vor avea loc şi festivităţile dedicate „Zilei Marinei”, precum şi expoziţia cu tema „Pâinea care ne uneşte”, ce se va desfăşura la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi. „Zilele Diasporei”, organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României, are ca scop celebrarea reîntregirii comunităţilor odată cu revenirea în ţară, pe durata concediilor, a românilor stabiliţi în afara graniţelor. Din program:

‣ Astăzi sunt programate spectacole în aer liber pe Platoul Consiliului Judeţean Călăraşi, începând cu ora 18:00

  • Program artistic susţinut de copiii de la Palatul Copiilor nr. 1 Călăraşi şi Grupul Flores Campi
  • ora 20:30 – Concert Trupa Kompas
  • ora 21:00 – Concert Alina Eremia
  • ora 22:00 Concert Smiley

‣ În zilele de 14 şi 15 august, pe toată perioada desfăşurării evenimentelor în aer liber, va avea loc în foaierului Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi, expoziţia cu tema „Pâinea care ne uneşte”, organizată de Muzeul Dunării de Jos Călăraşi, în cadrul căreia vor fi expuse instrumente şi obiecte specifice procesului de prelucrare a grâului din perioada interbelică. Participarea este permisă doar persoanelor vaccinate, iar accesul publicului va avea loc în condiţiile purtării măştii de protecţie pe toată durata evenimentului

– Medicină, Sănătate

* Brașov: Forumul Rețeaua de Solidaritate – ora 15:00, la Hotel Kolping, Sala Kolping, Str. Petőfi Sándor, nr. 27. Evenimentul va fi precedat de o conferință de presă – ora 11:00. Forumul Rețeaua de Solidaritate se va transmite live, pe pagina Facebook a inițiativei , fiind susținut și de autoritățile locale. Zeci de medici, cercetători și voluntari din țară și din străinătate se reunesc sub auspiciile solidarității pentru a vorbi despre fenomenul migrației personalului medical românesc, despre implicațiile acestei tendințe asupra sistemului național de sănătate, dar și despre noile forme de solidaritate și oportunitățile pe care criza sanitară și comunicarea digitală ni le deschid. Manifestarea este moderată de către Gabriela Mirescu (Elveția) fondatoarea Rețelei de Solidaritate și dr. Sorin Popescu (Austria), alături de gazdele evenimentului Doris Lupu (Sibiu) și Cristian Macedonschi (Brașov). Pentru conectare online folosiți link-ul zoom:

https://us02web.zoom.us/j/81832514450?pwd=NitGZzAwcTUyUXd6TitWS3NXY1BXQT09

Meeting ID: 818 3251 4450

Passcode: 029709

* Sarichioi, jud. Tulcea: În perioada august – octombrie, peste o mie de persoane din mediul rural beneficiază de investigații medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am făcut destul”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC). Analize de sânge (hemogramă și PSA pentru prostată), de urină (pentru cancerul renal), ecografii mamare (și trimitere la mamografii unde există suspiciuni de cancer mamar), dermatoscopii (o metodă modernă și rapidă, neinvazivă, de examinare a pielii, utilă în diagnosticul a numeroase afecțiuni dermatologice), EKG, indice de masă corporală, teste instant de glicemie și colesterol, evaluare pentru riscul de cancer pulmonar și boli cardiovasculare, teste de anticorpi COVID făcute de medici specialiști, medici rezidenți și studenți la Medicină din București și Craiova. Accesul în spațiul testărilor se va face numai în urma unui triaj. Caravana „Nu am făcut destul” este organizată de FABC și APCR

  • comuna Sarchioi, jud. Tulcea (14 – 15 august)

– Cultură

* În această vară, Centrul Național al Dansului București (CNDB) lansează „Dansuri de curte”, un proiect în care curtea din Bd. Mărășești nr. 80-82 va găzdui colective artistice ce reunesc peste 40 de artiști independenți, care vor propune publicului nespecializat ateliere, jocuri, prezentări cu extrase din lucrări coregrafice, expoziții, instalații interactive, petreceri și alte activități care au în centrul atenției dansului contemporan. CNDB se asociază în acest program cu Linotip – Centrul Independent Coregrafic, Asociația DeLaZero, colectivul Descentrat, Tranzit.ro și implică o serie de artiști independenți precum Valentina de Piante, Mădălina Dan, Cristina Lilienfeld, Andreea David, Maria Baroncea și Virginia Negru. Evenimentele au loc în fiecare weekend, începând cu 8 august și până la începutul lunii octombrie. Programul zilei:

  • ora 18:00 – Perspective în mișcare – atelier, performance, dialog cu publicul, cu artista Virginia Negru și invitații săi – atelier de improvizație prin mișcare și dans; moment performativ de compoziție prin improvizație cu Mădălina Dan, Cristina Lilienfeld, Smaranda Găbudeanu, Cătălin Diaconu (dans) și Victor Podeanu (muzică live) și cerc final de discuție

* Teatrul de Comedie prezintă spectacolul “Forma Lucrurilor”, de Neil LaBute, regia Silviu Debu, cu actorii Anca Dumitra, Lucian Ionescu, Anghel Damian, Andreea Alexandrescu – ora 19:30, la Sala Studio

* În cadrul proiectului inițiat de Teatrul Masca „Departe de centru, Aproape de oameni”, Teatrul Masca organizează în perioada 6 august – 12 septembrie, o suită de spectacole în aer liber prezentate de instituțiile culturale bucureștene în fiecare sfârșit de săptămână în „Amfiteatrul Lacătelor de dragoste”, Bd. Uverturii nr.14, sector 6. Programul zilei:

  • ora 19:30 – Teatrul Coquette prezintă spectacolul “Ursul”

* Evenimente on-line organizate de Muzeul Național al Literaturii Române:

  • Prin rubrica „Mozaic scriitoricesc în po-stări sufletești” organizatorii își propun să capteze atenția printr-o incursiune în viața scriitorilor de la casele memoriale aflate în patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române: Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, Casa Memorială „George și Agatha Bacovia”, Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”, Casa Memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu” și Casa Memorială „Anton Pann”. Vor fi aduse în prim-plan fragmente inedite, amintiri cu și despre scriitori, aspecte mai puțin cunoscute, nu doar despre cei cinci scriitori, dar și despre întâlnirile lor cu alți contemporani, toate acestea cu trăiri intense, tristeți și atașamente, prietenii, eforturi, povestite cu umor și naturalețe, adunate ca într-un mozaic scriitoricesc. „Mozaic scriitoricesc în po-stări sufletești” este o rubrică săptămânală, cu două episoade difuzate miercurea și sâmbăta, de la ora 23:00, pe pagina de Facebook a MNLR, pe website-ul www.mnlr.ro și pe platforma www.culturaindirect.ro. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Alba Iulia: Călătoria dramatică propusă prin proiectul cultural „Stagiunea cu Skepsis 2021” va continua în zilele de 14 și 15 august, începând cu ora 20:00, în curtea interioară a Palatului Apor, cu două seri de spectacole de teatru dedicate teatrului absurd și contemporan. Programul zilei:

  • ora 20:00 – În curtea interioară a Palatului Apor, sub titlul „Gustul Absurdului”, are loc o reprezentație specială a teatrului ionescian, o seară de spectacole inspirate de piese într-un singur act create de Eugen Ionescu, unul dintre cei mai reprezentativi autori ai genului. În deja cunoscuta notă cu skepsis, vor fi abordate formele fără fond și vor fi testate limitele limbajului și ale convențiilor

* Bocșa, jud. Caraș Severin: În perioada 9 – 15 august, are loc prima ediţie a Festivalului „Banatul Montan Film“, eveniment organizat la inițiativa regizorului Ioan Cărmăzan, prin strădania Bibliotecii publice bocșene şi a Primăriei Bocşa. Programul zilei:

  • ora 20:30 – în parcul „Pescăruş” din Bocşa va fi prezent actorul Alexandru Moldovan (Bucureşti), fiind programat filmul „Columna”, istoric, regia Mircea Drăgan, 1968. Pentru ultima seară a evenimentului este programat un concert de muzică folk şi vizionarea filmului „Liceenii Rock’n Roll”, în regia lui Nicolae Corjos, 1991

* Brașov: De la ora 14:00, la Teatru „Sică Alexandrescu”, Foaier (Piaţa Teatrului nr. 1), Adrian Cioroianu va intra în dialog cu Nicolae Pepene și Mihai Vacariu cu prilejul lansării volumului «A fost odată ca niciodată Partidul Comunist Român (1921-2021). Pentru o istorie dezinhibată a „viitorului luminos”», Adrian Cioroianu (editor), apărut de curând la editura Polirom. Evenimentul va avea loc în cadrul proiectului cultural „Ai carte, ai parte”, cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov, organizat în perioada 13 – 14 august. Discuția va fi urmată de o ședințe de autografe

* Brașov: Seria concertelor Organ Nights de la Biserica Neagră continuă astăzi, de la ora 18:00. Cu această ocazie, organistul clujean Erich Türk va susține un program special adaptat orgii restaurate din Rupea, aflată în apropierea altarului Bisericii Negre, unul din cele mai importante instrumente de secol XVII, păstrat în întregime

* Brașov: Centrul Cultural Reduta, în parteneriat cu URBANIADA și TAMTAM organizează, în zilele de 14 și 15 august, prima ediție a Festivalului de Muzică Veche Corona Old Music. Evenimentul pune accent pe muzica secolelor XIII-XVII cu mici escapade în afara acestui interval temporal și cu inserții ale muzicii de tradiție orală din repertoriul tradițional muntenesc, avându-i ca invitați pe Cimpoierii din Transilvania și pe interpretul Simion Bogdan Mihai

* Brăila: „Caravana filmului românesc” revine la Brăila, în perioada 13 – 15 august, cu ocazia Zilelor Municipiului Brăila – 2021 –  în Parcul Monument. La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile. Proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila și a Casei de Cultură a Municipiului Brăila. Programul zilei:

  • ora 21:00 – proiecția filmului „Titanic vals”, Regia: Paul Călinescu; Scenariul: Tudor Mușatescu, Paul Călinescu.Cu: Grigore Vasiliu-Birlic, Silvia Fulda, Kity Gheorghiu Muşatescu, Tamara Buciuceanu, Ștefan Mihăilescu-Brăila; (comedie / 1964/ 100 min.)

* Cluj-Napoca: Recital Symphonic Jazz cu Elena Mîndru – ora 18:15, în Piața Unirii. Dirijor: Andriano Marian. Participă: Elena Mîndru – voce, Tuomas J. Turunen – pian, Oskari Siirtola – contrabas și bas electric, Anssi Tirkkonen – tobe și Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca

* Constanţa: Teatrul de Stat Constanţa prezintă o mini-stagiune estivală, “Seri de vară”, care va cuprinde reprezentaţii la sediu, la Teatrul de Vară Soveja, turnee şi participări la festivaluri importante, dar şi două spectacole ale unor trupe de tineri actori şi balerini constănţeni. Programul zilei:

  • ora 11:00 – spectacolul „Ăştia suntem noi” – spectacol al trupei de liceeni „Praf de stele” – coordonator Arina Cojocaru, prezentat de Teatrul de Stat Constanţa, în cadrul Festivalului IDEO IDEIS – la Sala Teatrului de Stat Constanţa
  • ora 20:00 – spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, scenariul şi regia Carmen Lidia Vidu, multimedia: Cristina Baciu, scenografia: Lăcrămioara Dumitraşcu, cu Mirela Pană şi Elena Gatcin (pian) – la Sala Teatrului de Stat Constanţa

* Craiova: Opera Română Craiova organizează, în perioada 14 august – 19 septembrie, cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Internațional „Elena Teodorini”, eveniment cultural de notorietate, organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și al Consiliului Local Craiova. Timp de peste cinci săptămâni, pe scenele de spectacol din Bănie vor fi prezentate evenimente de referință pentru iubitorii artelor. Din program:

  • Premiera „IlTabarro” („Mantaua”) de Giacomo Puccini este spectacolul care deschide ediția din acest an a festivalului. Povestea tragică a adulterului petrecut pe canalele Senei va răsuna începând cu ora 21:00, pe scena Teatrului de Vară din Parcul Nicolae Romanescu. Spectacolul în regia lui Chris Catena (Italia) îi va reuni pe artiștii Ioan Cherata, Renata Vari, David Baños (Spania), Francesco Napoleoni (Italia), Dragoș Drăniceanu, Antonela Barnat (București), Petrișor Efrem, Corina Vlada, alături de Orchestra și Corul Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Dumitru Cârciumaru

* Flămânzi, jud. Botoșani: În acest weekend, locuitorii din Flămânzi vor sărbători Zilele orașului. Evenimentul este organizat de Primăria orașului Flămânzi și se va desfășura în zilele pe 14 şi 15 august. Din program:

  • Pe scena din Flămânzi vor fi prezenți artiști de renume, printre care Iustina Irimia Cenușă, Ion Paladi, Loredana Călin, Nicolae Ciubotaru și Lilia Roșca, dar și ansambluri folclorice, cum ar fi Lăutarii din Chișinău, sub bagheta maestrului Nicolae Botgros, Dor de Horă, Cristești, Trei Generații, Flămânzi și ansamblul Ciobănașul, Copălău
  • De asemenea, în cadrul evenimentului solista Iustina Irimia-Cenușă va primi placheta de Cetățean de Onoare al Orașului

* Jud. Hunedoara: „Caravana filmului românesc” ajunge la acest final de săptămână pe stadionul din Călan – Baza Sportivă Victoria (13 – 15 aug.). Programul zilei:

  • ora 21:00 – Proiecția filmului „Filantropica”. Scenariul și regia: Nae Caranfil. Cu: Mircea Diaconu, Gheorghe Dinică, Mara Nicolescu, Marius Florea – Vizante (comedie / 2002)

* Iaşi: Premiile de excelenţă ale celei de-a XII-a ediţii a festivalului de film românesc, intitulat Serile Filmului Românesc (SFR, 11 – 15 aug.), vor fi oferite, în semn de apreciere pentru întreaga activitate, unor nume sonore ale cinematografiei româneşti – actorii Rodica Mandache şi Ion Dichiseanu, precum şi regizorul Dan Piţa. Din programul zilei:

  • ora 17:30 – La Cinema Ateneu va avea loc proiecţia filmului „Visul unei nopţi de iarnă”, o producţie din 1980 semnată de regizorul Dan Necşulea. La eveniment sunt invitate să participe Rodica Mandache şi Irina-Margareta Nistor
  • „Lungmetrajul”, o producție Navigator Film Austria în co-producție cu HiFilm Productions și Televiziunea Română, va rula în avanpremieră națională, în prezența echipei, în cadrul Festivalului „Serile Filmului Românesc” de la Iași. Filmul va fi proiectat de la ora 20:00, la Cinema Ateneu Iași

* Mangalia: Vernisajul expoziției foto „Fericire Arbitrară”, de Alina Pasăre – ora 18:00, la Grădina Culturală Callatis, Șos. Constanței nr. 23 (în curtea exterioară a Muzeului de Arheologie Callatis). Expoziția va fi compusă din două segmente – „Frumusețea văzută de aproape” și „Orizonturi schimbătoare”

* Piatra Neamț: Între 13 şi 15 august, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ va celebra, alături de publicul din întregul ţinut, cei 50 de ani de activitate a Ansamblului folcloric „Floricică de la munte”. Organizatorii: Consiliul Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Piatra-Neamţ. Din programul zilei:

  • ora 11:00 – Simpozionul „Tradiţia – necesitate identitară versus clişeu cultural”, care va avea loc la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ şi lansarea monografiei „Floricică de la munte – 50 de ani de joc şi cântec strămoşesc”, publicată de Editura Nona a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ

* Ploieşti: Primăria Ploieşti va organiza „Weekend pe Bulevardul Castanilor”, un eveniment dedicat cetăţenilor municipiului care se va desfăşura în zilele sâmbătă şi duminică, începând cu 14 august şi până în data de 12 septembrie. Clubul Sportiv Municipal Ploieşti va organiza activităţi la care vor participa atât membrii clubului, cât şi tineri dornici să facă sport, sub supravegherea antrenorilor secţiilor. Vor fi demonstraţii sportive şi competiţii din diferite discipline, pe bulevard urmând să fie amplasate coşuri de baschet, mese de ping pong, amenajate terenuri de fotbal sau handbal, în funcţie de activităţile de la fiecare sfârşit de săptămână, informează Primăria Ploieşti. De asemenea, va fi organizat „Târgul cu bunătăţi şi dichisuri”, în cadrul căruia vor fi amenajate standuri cu delicatese culinare. Din program:

  • Începând cu ora 10:00, pe scena ce va fi amenajată pe Bulevardul Castanilor, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti va prezenta spectacolul „Prostia Omenească”. În cursul aceleiaşi zile, de la ora 19:30, actorii Teatrului „Toma Caragiu” vor susţine spectacolul „Majestic Estival”

* Sibiu: Piesa de teatru “Nunta ciobănească de la Răşinari va fi (re)pusă în scenă live”, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, de la ora 13:00, la gospodăria din Răşinari, dar şi la staulul adus de pe dealul Dârjani, o pendulare între monumente aduse din Răşinari ce trimite cu gândul la deplasările turmelor de oi între gospodăria din vatra satului şi staulele şi colibele unde se găseau de primăvara până toamna târziu. Această piesă este inspirată din viaţa pastorală, una dintre ocupaţiile tradiţionale principale ale răşinărenilor din cele mai vechi timpuri. În forma actuală, regia artistică a piesei a fost asigurată de Cătălin Grigoraş, având ca îndrumător muzical pe Ana Iliu Gladcă şi fluieraş pe Alexandru Tărtăreanu. Evenimentul este organizat de Muzeul ASTRA în cadrul proiectului „Utilizarea tehnologiei multimedia de ultimă generaţie în accesibilizarea patrimoniului etnografic din Muzeul ASTRA”, finanţat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, apelul Susţinerea expoziţiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate

* Sibiu: „365 de zile în Germania / 365 Tage in Deutschland. Teatru nou pentru copii și adolescenți” revine cu un nou eveniment de la ora 18:00, la Teatrul pentru Copii și Tineret GONG din Sibiu. „Bibi” este conceput și scris de dramaturgul Mihaela Michailov și regizorul Radu Apostol care au realizat o cercetare amplă despre migrație din punctul de vedere al copiilor și adolescenților atât în Germania, cât și în România. Regia este semnată de Radu Apostol, scenografia de Gabi Albu și muzica de Eliza Păuna. Din distribuție fac parte Claudia Stühler și Eliza Păuna

* Sibiu: În perioada 13 – 15 august, publicul se va putea bucura de o nouă ediție Sibiu Jazz Festival, în Piața Mare din centrul orașului, unde vor concerta artiști consacrați la nivel internațional ce poartă pecetea și farmecul jazzului, contribuind la dezvoltarea acestui gen muzical în lume. Din program:

  • De la ora 19:00, are loc reîntâlnirea cu Irina Gorga & Eu To Jazzperience – câstigătorii trofeului Sibiu Jazz Competition 2020 (Irina Gorga – voce, Eugen Toboș – chitară, John Mantucci – Bass, Constantin Stavrat – tobe) și cu Trigon ( Anatolie Ștefaneț – viola Vali Boghean – voce, instrumente aerofone, Dan Brumă – chitară, Gari Tverdohleb – tobe, percuție) și Guillaume Perret, unul dintre cei mai în vogă soxofoniști europeni de jazz

* Sighişoara: În perioadele 13 – 17 august şi 1 – 5 octombrie, Asociaţia Culturală Kitharalogos organizează Turneul Naţional „Oglinzi”, ai cărui protagonişti sunt chitaristul Costin Soare, unul dintre cei mai activi şi apreciaţi muzicieni români, şi violonistul Valentin Şerban, concertmaistru al Orchestrei Române de Tineret, recent câştigător al Concursului Internaţional „George Enescu”. Cei doi muzicieni vor cânta, atât „în oglindă”, o serie de lucrări spectaculoase pentru vioară şi chitară de Bartok, Maxwell Davies şi Piazzolla (de la a cărui naştere se împlinesc 100 de ani), cât şi lucrări solo de Bach, Tarrega, Barrios, Villa-Lobos şi Mălăncioiu. Această întâlnire muzicală prilejuieşte şi lansarea a două albume ale chitaristului Costin Soare, rod a două proiecte distincte – „Oglinzi”, o călătorie sonoră printre cele mai frumoase lucrări pentru chitară din Renaştere până în epoca modernă și „Oraşe invizibile şi fiinţe imaginare”, o premieră în peisajul muzical românesc, un disc care conţine integral muzică contemporană pentru chitară scrisă de compozitori români. Toate evenimentele se vor desfăşura cu respectarea normelor în vigoare privind prevenţia răspândirii virusului COVID-19. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural. Programul zilei:

  • ora 19:00 – Recitalul are loc la Sala Festivă a Primăriei Municipiului Sighişoara

* Sinaia: După ce anul trecut a avut loc exclusiv în aer liber, Festivalul Internațional „Enescu și muzica lumii” revine în 2021 cu ediția a XXII-a, în care concertele în aer liber vor alterna cu cele în interior, în spaţii neconvenţionale puse la dispoziţie de Primăria Sinaia, Muzeul Sinaia, Casino-ul Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica, Centrul Cultural Carmen Sylva şi nu numai. Orchestrele românești care vor concerta în această ediție – Orchestra Română de Tineret, Orchestra Junior şi Romanian Sinfonietta fac parte din proiectul Orchestrele Naționale de Tineret ale României (3 – 23 aug.). Programul zilei:

  • ora 19:00 – Casino-ul Sinaia găzduiește recitalul „Generația mileniului lll”, susținut de Ștefan Aprodu – vioară, Sofia Smărăndescu – vioară, Cătălin Răducanu – pian

* Timişoara: Trupa Vama susține un concert în cadrul turneului naţional „Vama Neconvenţional” – ora 21:00, la Faber Comunity

* Beijing: Filmul „După 40 de zile”, al patrulea lungmetraj al lui Andrei Gruzsniczki, a fost inclus în competiţia oficială a celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Beijing, care se va desfăşura în perioada 14-21 august

* Bulgaria: Solista de jazz Teodora Brody (Enache) va susține un recital în cadrul Festivalului Internaţional de Jazz de la Bansko, derulat în perioada 7 – 14 august

– Sport

* Bușteni: Federația Română de Oină, în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Primăria și Consiliul Local Bușteni și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Prahova organizează primul turneu Play-Off al Campionatului Național de Oină – Seniori. Evenimentul va avea loc pe stadionul Caraimanul, începând cu ora 9:00. Echipele calificate pentru turneul play-off sunt: ACS Frontiera Tomis Constanța, CS Biruința Gherăești Neamț, CS Olteni Teleorman și CS Stejarul Pârcovaci Iași

* Au loc partide în etapa a cincea a Ligii I de fotbal:

  • Craiova: FC U Craiova – AFC Chindia Târgovişte – ora 18:30, la Complex Sportiv
  • Arad: FC UTA Arad – Universitatea Craiova – ora 21:30, pe Arena „Francisc Neuman”

* Focșani: Are loc Turul Vrancei – Road Bike Trophy, competiție de ciclism organizată de ACS Alpha Mind. Aceasta apare în calendarul Federației Române de Ciclism (FRC) și este etapă a Cupei Naționale de Șosea. Programul competiției:

  • Tura Scurtă – Focșani din Piața Unirii – Bd. Unirii – Bd. Independenței – Bolotești – Țifești – Irești – Vidra – DN 2D – Bolotești – Focșani – Bulevardul Unirii – Piața Unirii. Start – ora 10:00 Focșani (Piața Unirii) – Finish: Focșani (Piața Unirii)
  • Tura Lungă – Focșani Piața Unirii – Bd. Unirii – Bd. Independenței – Bolotești – Țifești – Irești – Vidra – Vizantea Livezi – Câmpuri – DN 2N – Valea Câmpului – Străoane – Panciu – Țifești – Bolotești – Focșani – Bd. Unirii – Piața Unirii. Start: ora 9:30 Focșani (Piata Unirii) – Finish: Focșani (Piața Unirii)

* Se dispută meciuri din etapa a treia a Ligii a II-a de fotbal:

  • FC Unirea Dej – AFC Dunărea 2005 Călăraşi – ora 11:00
  • CSC 1599 Şelimbăr – SC FC Ripensia Timişoara – ora 11:00
  • FC Braşov – AFC Unirea 04 Slobozia – ora 11:00
  • CS Concordia Chiajna – SC FC Metaloglobus Bucureşti – ora 11:00
  • CSA Steaua – AFC 1919 Dacia Unirea Brăila – ora 11:30

* Timişoara: Are loc un meci din Grupa A a Cupei României la rugby: CS SCM Timişoara – CSM Ştiinţa Baia Mare  – ora 10:30, pe Stadionul „Gheorghe Răşcanu”

– Diverse

* De la ora 17:00, în Piaţa Victoriei, are loc „Bucharest Pride” 2021, care va continua într-un marş pietonal între orele 18:00 şi 19:00, până la esplanada cu statui de la Universitate

– S-a întâmplat într-o zi de 14 august

* Acum 157 de ani (1864) domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea rurală (intrată în vigoare la 23.IV/5.V.1865). Legea îi elibera pe ţărani de sarcinile boiereşti şi-i împroprietărea, prin răscumpărare, cu loturile de pământ pe care le aveau în folosinţă. Reforma agrară din 1864, măsură luată de guvernul Mihail Kogălniceanu, a însemnat un moment important, deschizând calea dezvoltării într-un ritm mai viu a capitalismului în România (14/25)

* Se împlinesc 150 de ani (1871), de când, între 14/26 – 15/27 august, a avut loc serbarea de la Putna (amânată din 1869), pentru a omagia memoria lui Ştefan cel Mare la 400 de ani de la sfinţirea Mănăstirii, manifestare organizată de societatea „România Jună” a studenţilor români de la Viena, condusă de Ioan Slavici şi Mihai Eminescu. La serbare, care a inclus primul Congres al Studenților Români de Pretutindeni, au participat 3.000 de reprezentanţi din toate provinciile istorice româneşti. Mihai Eminescu spunea despre rolul deosebit al serbării: „Se va ridica simțul național, aproape adormit până acuma, și va lua alt avânt, iar studenții ce-au sosit din toate părțile și-au făcut cunoștință și legături de prietenie între dânșii… vor fi propagatorii cei mai zeloși ai ideii că, lucrând uniți și conduși de același ideal, vor contribui la deșteptarea și mărirea neamului lor în provinciile de unde se trag… Deși despărțiți prin hotare politice, toți știu că sunt unul și același neam și această convingere va mări puterea lor de rezistență și îi va oțeli în lupta pentru neam, lege și țară…”. Au rămas memorabile cuvintele lui A. D. Xenopol: „Tu, umbră măreață a lui Ștefan cel Mare, coboară-te în sufletul poporului tău și, cu puterea ta de fier, încoardă-i voința spre împlinirea acelor datorii pe care natura le impune oricărui popor ce năzuiește cătră nemurire!”

* Se împlinesc 105 ani (1916) de când România declara război Austro-Ungariei, intrând în prima conflagraţie mondială, fapt ce a marcat începutul războiului de eliberare şi întregire naţională (1916-1919). La data de 4/17.VIII.1916 fusese semnat, la Bucureşti, Tratatul de alianţă între România, de o parte, şi Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Italia, pe de altă parte, pentru intrarea ţării noastre în război de partea Antantei (14/27)

* Se împlinesc 80 de ani (1941) de când era dată publicităţii „Carta Atlanticului”, semnată de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Franklin Delano Roosevelt, şi de primul ministru al Marii Britanii, Winston Churchill, în urma unei întrevederi (10-14 august) la bordul navei „Prince of Wales”, în Golful Argentina din Newfoundland. Documentul stabilea strategia Aliaţilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi se referea la organizarea postbelică a lumii după înfrângerea nazismului. URSS a aderat la „Cartă” la data de 24.IX.1941

* Cu 63 de ani în urmă (1958) erau stabilite relaţiile diplomatice, la rang de ambasadă, între România şi Republica Irak. Ambasada României la Bagdad a fost deschisă în anul 1959, iar cea irakiană la Bucureşti, în 1968. Din luna noiembrie 2012, la Erbil, funcţionează un Birou Consular al Ambasadei României

* Acum 51 de ani (1970) intra în funcţiune prima turbină de la Centrala hidroelectrică Porţile de Fier I (cu o capacitate de 178 MW). Primul obiectiv pus în funcțiune pe partea română a fost ecluza, la data de 14 august 1969. Agregatele din centrală au fost puse în funcțiune primul în data de 14 august 1970, iar ultimul în decembrie 1971. Inaugurarea oficială a obiectivului s-a făcut la data de 16 mai 1972. Prin dimensiunile și puterea lor instalată, agregatele din centrale au fost cele mai mari de acest tip din lume. La fel, prin dimensiunile sasurilor și prin cădere, ecluzele de la Porțile de Fier I se înscriu în lista celor mai mari construcții de acest gen din lume

* Se împlinesc 30 de ani (1991) de la intrarea în vigoare a Legii nr. 58 privind privatizarea societăţilor comerciale, emisă de Parlamentul României, și apărută în Monitorul Oficial 169 din 16 august 1991. Legea a fost adoptată în vederea realizării transferului proprietății de stat către sectorul privat, în condițiile asigurării echivalentului a 30% din capitalul social al societăților comerciale către cetățenii români îndreptățiți. Legea cuprindea reglementări privind vânzarea de acțiuni sau active ale societăților comerciale către persoane fizice sau juridice, române sau străine

* În urmă cu 3 ani (2018) a avut loc prăbușirea Podului Morandi din Genova (Italia), tragedie în urma căreia mai mult de 30 de automobile şi camioane s-au prăbuşit în gol, provocând moartea a 43 de persoane, printre care și un român. Vechiul viaduct rutier Morandi, datând din anii ’60 ai secolului XX, era o construcţie emblematică ce lega oraşul Genova şi portul său de autostrăzi spre alte oraşe italiene şi spre Franţa. Prăbuşirea podului a însemnat o traumă naţională şi a atras atenţia asupra stării precare a infrastructurilor publice în Italia, după decenii în care acestea au fost neglijate. Toţi cei care se aflau pe pod în momentul prăbușirii au căzut în gol peste 70 de metri, când puntea şi un pilon s-au rupt în bucăţi. Părți uriaşe de beton armat au căzut peste depozitele unei fabrici. Cele aproximativ 30 de vehicule fie au aterizat direct în albia râului care trece pe sub pod sau pe calea ferată din apropiere, fie au fost prinse între bucăţile imense de beton armat desprinse. Structura principală a noului pod rutier de la Genova, care va lua locul viaductului prăbuşit în 2018, a fost finalizată în aprilie 2020. Ultimul segment de 50 de metri al podului proiectat de arhitectul Renzo Piano, genovez de origine, a fost ridicat de macarale gigantice la o înălţime de peste 40 de metri şi fixat la locul său. Momentul final a fost marcat prin sunet de sirene pe şantierul construcţiei, dar şi de pe vapoare din portul Genova. Prim-ministrul italian Giuseppe Conte s-a deplasat în mod special pentru a asista la finalizarea podului, o structură din oţel şi beton de peste 1 km lungime

Aniversări – Comemorări

– Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

– Sf. Maximilian Kolbe, preot martir (Calendarul Romano-Catolic 2021)

– 1870: S-a născut Ion Pogoneanu-Rădulescu, critic şi istoric literar, pedagog; a manifestat o preocupare constantă pentru literatură, cu interes special faţă de scriitorii de la „Junimea” şi „Convorbiri literare”; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1945)

– 1893: S-a născut compozitorul şi poetul Petre Andreescu (m. 1966)

– 1903, 14/27: S-a născut matematicianul Miron Nicolescu, creatorul şcolii româneşti de analiză matematică; membru al Academiei Române, preşedinte al acestui for (1966-1975) (m. 1975). NOTĂ: Majoritatea surselor dau ca dată a nașterii stilul nou – 27 august 1903

– 1905: S-a născut Ştefan Tita, poet, prozator, dramaturg, traducător şi publicist (m. 1977)

– 1905: S-a născut Barbu Theodorescu, bibliograf, biograf, editor de documente şi istoric literar, a cărui activitate s-a concentrat mai ales asupra operei şi figurii lui Nicolae Iorga (m. 1979)

– 1911: S-a născut agrozootehnicianul Emil Alexandru Negruţiu; lucrări de genetică şi ameliorare a animalelor domestice; în 1965, împreună cu A. Petre, a înfiinţat, în cadrul Institutului Agronomic din Cluj, primul laborator de cercetări de genetică cantitativă şi a populaţiilor de animale din România; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1988) – 110 ani

– 1934: S-a născut tenorul Ion Buzea

– 1939: S-a născut jurnalistul Ilie Şerbănescu; membru al primei echipe redacţionale şi tehnice a TVR (colectiv închegat în 1959), a lucrat mai ales la Departamentele de Film şi Teatru (până în 1971); corespondentul pentru Dobrogea al TVR (1971-2004) (m. 2013)

– 1944: S-a născut Dumitru Ichim, preot (al parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” din Kitchener, Ontario, din 1978), poet, prozator, eseist și publicist, stabilit în Canada; desfăşoară o susţinută activitate în rândurile comunităţii româneşti, contribuind esenţial la înfiinţarea Centrului Cultural Românesc şi la construirea unei biserici ortodoxe române (sfinţită la 14 august 1994)

– 1945: S-a născut Ioan Chezan, muzician și dirijor; de numele lui se leagă înființarea, în 1971, a primei școli de muzică din județul Sălaj, dar și transformarea ei, 34 de ani mai târziu, în liceu de artă; le-a condus pe ambele, în calitate de director, până în 2009 când s-a pensionat; din 2005, tot prin strădania lui Ioan Chezan, Școala cu Program de Artă a căpătat statutul de liceu, inițiind în tainele muzicii și artelor plastice elevi începând cu clasa I și până la tineri de clasa a XII-a

– 1945: S-a născut Mircea Ghiţulescu, critic şi istoric literar, cronicar dramatic, eseist şi prozator; opera sa capitală este „Istoria literaturii dramatice române contemporane” (1900-2000) (m. 2010)

– 1948: S-a născut Lucian Avramescu, poet şi jurnalist; fondator și director general al agenţiei A.M. PRESS

– 1952: S-a născut actorul Andrei Finţi

– 1952: S-a născut pictorul Radu Ionel, personalitate a artelor vizuale brăilene și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Brăila (m. 2021)

– 1954: S-a născut actorul Răzvan Vasilescu

– 1959: A murit pictorul Nicolae Dărăscu (n. 1883)

– 1984: A murit Vasile Lovinescu, eseist, critic literar, dramaturg şi filosof esoteric (frate cu Horia Lovinescu şi nepotul lui Eugen Lovinescu) (n. 1905)

– 1996: A murit dirijorul de origine română Sergiu Celibidache; a dirijat pe toate marile scene ale lumii; director al mai multor orchestre de prestigiu: Berlin (1945-1950), Stockholm (1962-1971), Stuttgart (1972-1982) şi München (1979-1996); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (n. 1912) – 25 de ani

– 2000: A murit Ion Omescu, actor, dramaturg, poet, teoretician al teatrului; în perioada 1947-1953 a făcut închisoare pentru încercarea de trecere frauduloasă a graniţei; după eliberare va scrie un text despre condiţiile din închisorile comuniste, interceptat de Securitate, pentru care va mai fi închis între anii 1957 şi 1964 (anul amnistierii generale a deţinuţilor politici din RPR); în 1972, invitat în Anglia la Festivalul de teatru de la Stratford on Avon, a cerut azil politic în Franţa (n. 1925)

– 2015: A murit actriţa Leonie Waldman-Eliad, o legendă a cântecului evreiesc din România; vreme de 67 de ani a slujit Teatrul Evreiesc de Stat (n. 1932)

– 2017: A murit actorul Septimiu Sever; a emigrat în Canada în 1971 (n. 1926)

– 2018: A murit pictorul Nicolae Barcan (n. 1923)

– 2020: A murit Dan Serafim, unul dintre cei mai apreciați antrenori din atletismul românesc; multiplu campion național la aruncarea greutății (n. 1941) – 1 an

– 2020: A murit Marian Nacu, artist plastic și bijutier de artă, membru din 1989 al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Arte Decorative București (n. 1948) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Fidji: Intrarea în vigoare a vaccinării obligatorii împotriva Covid-19 pentru toți lucrătorii

– Pakistan: Manifestări de celebrare a 74 de ani de la independența Pakistanului față de ocupația britanică

– Bochum, Germania: Prima întâlnire de campanie a liderului social-democrat Olaf Scholz

– Lourdes, Franța: Pelerinajul Adormirii Maicii Domnului de la Lourdes (14 – 15 aug.)

– SUA/Marea Britanie: Sunt marcați 80 de ani de la adoptarea de către președintele SUA, Franklin Roosevelt și premierul britanic, Winston Churchill a Cartei Atlanticului

– Mexico: Guvernul și opoziția încep dialogul pentru a rezolva criza politică (14 – 15 aug.)

– Genova, Italia: Sunt marcați 3 ani de la prăbușirea Podului Morandi

– Spania: Turul ciclist al Spaniei (14 aug. – 5 sep.)

– Sydney, Australia: Unul dintre cele mai importante turnee de rugby din emisfera sudică, Rugby Championship, va începe anul acesta pe 14 august şi va dura până la începutul lunii octombrie, fiind organizat de Federaţia regională SANZAAR, care reuneşte Noua Zeelandă, Africa de Sud, Australia şi Argentina. În prima etapă, Africa de Sud, campioana mondială en-titre, va întâlni acasă, la Porth Elizabeth, naţionala Argentinei, în timp ce Noua Zeelandă va juca la Auckland, pe Eden Park, contra Australiei. Competiţia va avea 7 etape, ultima, pe 2 octombrie, programând partidele Africa de Sud – Noua Zeelandă, respectiv Argentina – Australia

Aniversări – Comemorări

– Ziua Independenţei Pakistanului – faţă de Regatul Unit/ 1947

– 1575: A murit Diego Hurtado de Mendoza, diplomat, istoric şi scriitor spaniol (n. 1503)

– 1777: S-a născut Hans Christian Oersted, fizician şi chimist danez; în 1820 a descoperit acţiunea curentului electric, care străbate un conductor, asupra acului magnetic, punând bazele electromagnetismului; fondator (1825) al Şcolii Politehnice din Copenhaga (m. 1851)

– 1815: S-a născut Charles Naudin, biolog şi botanist francez, care a descoperit principiile de bază ale eredităţii (m. 1899)

– 1840: S-a născut Richard von Krafft-Ebing, neurolog și psihiatru austriac de origine germană (m. 1902)

– 1842: S-a născut matematicianul francez Jean-Gaston Darboux; contribuţii în domeniile geometriei diferenţiale şi teoriei integrării funcţiilor reale („teorema lui D”); a avut stânse legături cu România: a purtat o lungă corespondenţă cu medicul Constantin I. Istrati, iar Gheorghe Ţiţeica şi-a susţinut teza de doctorat la Sorbona sub conducerea sa; membru de onoare străin al Academiei Române din 1913 (m. 1917)

– 1860: S-a născut lingvistul suedez Gjöran Björkman; a cunoscut bine şi limba română, ceea ce i-a permis să traducă şi să publice în suedeză lucrări ale unor autori români („Traduceri suedeze din poeţi români” – 1921); membru de onoare străin al Academiei Române (1922) (m. 1923)

– 1865: S-a născut scriitorul rus Dmitri Merejkovski; considerat ideologul simbolismului din literatura rusă (m. 1941). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii inclusiv stilul vechi – 2 august 1865

– 1867: S-a născut scriitorul englez John Galsworthy; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1932 (m. 1933)

– 1910: S-a născut Pierre Schaeffer, inginer şi muzician francez; creator al muzicii concrete („Studii de zgomote”); pionier şi veteran al radioului; fondator (1958) al „Grupului de cercetări muzicale de la Paris” (alături de Pierre Henry) (m. 1995)

– 1921: S-a născut regizorul italian de teatru Giorgio Strehler, fost director al „Piccolo Teatro” din Milano şi preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa (m. 1997) – 100 de ani

– 1924: S-a născut Georges Prêtre, compozitor şi dirijor francez (m. 2017)

– 1933: S-a născut scriitorul australian de origine sud-africană Bryce Courtenay, ale cărui romane s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare în lumea întreagă; este considerat romancierul australian cu cel mai mare succes comercial din ultimii ani (m. 2012)

– 1933: S-a născut chimistul elveţian Richard R. Ernst; contribuţii în domeniul spectroscopiei de rezonanţă magnetică nucleară; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1991 (m. 2021)

– 1941: A murit chimistul francez Paul Sabatier; importante contribuţii la studiul catalizei eterogene; Premiul Nobel pentru chimie pe 1912; membru de onoare străin al Academiei Române (1925) (n. 1854) – 80 de ani

– 1945: S-a născut Steve Martin, actor american de comedie

– 1951: A murit publicistul american William Randolph Hearst; a creat cel mai mare lanţ naţional de ziare; metodele sale de lucru, considerate extrem de moderne, au influenţat profund jurnalismul american de-a lungul timpului (n. 1863) – 70 de ani

– 1953: S-a născut James Roy Horner compozitor, orchestrator şi dirijor american; a compus muzica pentru peste 100 de filme, printre care: „Titanic”, „Avatar”, „Aliens”, „Apollo 13”, „Masca lui Zorro”, „Legenda lui Zorro”, „Star Trek II: Mânia lui Khan”, „O minte sclipitoare”, „Star Trek III: În căutarea lui Spock” (m. 2015)

– 1956: A murit Bertolt Brecht (născut Eugen Berthold Friedrich Brecht), dramaturg, poet, regizor german, iniţial expresionist, întemeietor al instituţiei teatrale „Berliner Ensemble”, iniţiator al „teatrului epic”; a promovat o nouă teorie şi practică a teatrului, bazate pe efectul distanţării epice; a fost unul dintre cei care a revoluţionat teatrul secolului al XX-lea (n. 1898) – 65 de ani

– 1958: A murit Frédéric Joliot-Curie, chimist şi fizician francez; împreună cu soţia sa, Irène, a făcut cercetări în domeniul fizicii nucleare şi al radioactivităţii artificiale; Premiul Nobel pentru chimie pe 1935, împreună cu Irène Joliot-Curie; membru de onoare străin al Academiei Române din 1948 (n. 1900)

– 1959: S-a născut renumitul baschetbalist american Earvin Johnson (supranumit „Magic”)

– 1960: S-a născut Sarah Brightman, cântăreaţă de crossover clasic, compozitoare, actriţă şi dansatoare britanică

– 1963: S-a născut actriţa franceză de film Emmanuelle Béart

– 1966: S-a născut actriţa afro-americană de film Halle Berry (nume complet: Maria Halle Berry); prima femeie de origine afro-americană care a câştigat premiul Oscar pentru rolul principal – 55 de ani

– 1972: A murit Jules Romains (nume real: Louis Henri Jean Farigoule), poet, romancier, dramaturg şi eseist francez; fondator şi reprezentant principal al doctrinei unanimismului (n. 1885)

– 1981: A murit dirijorul austriac Karl Böhm (n. 1894) – 40 de ani

– 1983: S-a născut actriţa americană Mila Kunis

– 1983: S-a născut Elena (Sergheevna) Baltacha, jucătoare de tenis britanică de origine ucraineană; a fost, pentru 132 de săptămâni, numărul 1 în tenisul din Marea Britanie, poziţie pe care şi-a adjudecat-o între 2009 şi 2012 (m. 2014)

– 1984: A murit J.[ohn] B.[oynton] Priestley, romancier, dramaturg şi eseist britanic (n. 1894)

– 1988: A murit Enzo Ferrari, pilot şi constructor de automobile italian; numele său este legat de istoria curselor automobilistice; în 1929 a fondat, la Modena, firma care-i poartă numele (n. 1898)

– 1994: A murit Elias Canetti, prozator, dramaturg şi eseist britanic de limbă germană; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1981 (n. 1905, la Ruse/Bulgaria, într-o familie de evrei)

– 2004: A murit Czeslaw Milosz, poet, eseist şi romancier american de origine poloneză; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1980 (n. 1911)

– 2006: A murit actorul american de film Bruno Kirby (n. 1949) – 15 ani

– 2010: A murit Abbey Lincoln (numele real, Anna Marie Wooldridge), cântăreaţă de jazz, compozitoare, actriţă afro-americană (n. 1930)

– 2012: A murit şahistul sârb Svetozar Gligorić; unul dintre cei mai buni jucători de şah din lume din perioada anilor 1950 – 1960 (n. 1923)

– 2014: A murit actorul american Stephen Lee (n. 1955)