Un fost angajat la o bază militară din Mazar-i-Sharif încearcă să părăsească Afganistanul

Un bărbat afgan care a lucrat la o bază militară germană din Mazar-i-Sharif a anunțat luni că îi este teamă de represalii din partea insurgenților talibani, dacă el și familia sa nu vor fi scoși din Kabul, din locul unde se ascund. „Eu și familia mea, am venit la Kabul pentru a fi într-un loc sigur. Și, chiar acum, sunt în subteran”, a spus bărbatul într-un videoclip trimis Reuters prin serviciul WhatsApp. Mii de afgani se tem de ceea se va întâmpla acum când forțele talibane au cotropit țara. Mulți s-au grăbit să ajungă la aeroportul din Kabul pentru a încerca să prindă unul dintre ultimele curse aeriene, înainte ca militanții islamiști să preia controlul de la trupele americane de acolo. Germania a anunțat luni că va transporta pe calea aerului mii de cetățeni cu dublă cetățenie, germană și afgană, precum și activiști pentru drepturile omului, avocați și persoane care au lucrat pentru forțele NATO din țară. Viteza cu care insurgenții talibani au capturat oraș după oraș a surprins aliații NATO, care se pare că au estimat greșit capacitatea forțelor guvernului afgan de a ține piept luptătorilor, fără ajutor. „Astăzi am fost la aeroport pentru a merge undeva cu familia mea, într-un loc sigur, în Germania sau SUA”, a declarat pentru Reuters fostul angajat din campusul militar german. „Dar, din păcate, situația a fost foarte proastă și erau talibani care efectuau controale în afara aeroportului … Eu și familia mea suntem, cu toții în pericol. Nu numai eu, oricine a lucrat pentru Armata germană, toate familiile lor sunt expuse riscului”./cstoica/sdm2
(REUTERS – 16 august)