Ministrul de interne atrage atenţia asupra cauzei principale a incendiilor de vegetaţie

Ministrul de interne, Lucian Bode, le cere autorităţilor locale să îi identifice din timp pe cei care incendiază ilegal miriştile pentru a-şi curăţa terenurile agricole. Într-o videoconferinţă cu prefecţii, Lucian Bode a spus că aceasta este principala cauză din care se produc incendiile de vegetaţie şi de pădure.

Lucian Bode: Este necesar să cooperaţi activ cu pompierii, cu poliţia, cu jandarmeria, cu celelalte autorităţi centrale şi locale. Vă cer demnitate în acţiunile dumneavoastră şi sancţionarea deîndată a celor care, prin comportamentul lor neglijent, pun în pericol viaţa şi bunurile semenilor lor.

Reporter: Ministrul de interne a atras atenţia că subvenţiile pot fi diminuate sau chiar retrase dacă deţinătorii terenurilor agricole le curăţă provocând arderi ilegale./dpop/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 august