Revista presei internaţionale, 20 august 2021

Comunitatea internațională urmărește cu atenție și neliniște situația din Afganistan. În timp ce mii de oameni așteaptă evacuarea din Afganistan, președintele american Joe Biden se declară dispus să mențină trupele în teren dincolo de termenul limită, anunță revista Time. Într-un interviu acordat postului ABC News, Biden a promis că toţi americani care doresc să plece din Afganistan vor fi evacuaţi, chiar dacă asta înseamnă depăşirea termenului stabilit, de 31 august, pentru retragerea completă a trupelor americane. Pe de altă parte, oficialii de la Pentagon recunosc că nu au suficiente trupe pentru a proteja aeroportul din Kabul, adaugă The Wall Street Journal. Mulți afgani îl acuză pe fostul președinte Ashraf Ghani că a părăsit țara în plină criză, cu o atitudine de desconsiderare față de țară și de popor, scrie agenția afgană de știri Ariana News. Protestele s-au intensificat la Kabul, în timp talibanii se instalează la guvernare, titrează The New York Times, considerând că această situație dezvăluie marile provocări cu care se confruntă talibanii în a asigura guvernarea țării. Retragerea din Afganistan este o lovitură pentru NATO și pentru Europa, titrează Financial Times. Plecarea americanilor din Afganistan, la 20 de ani de la începerea acțiunilor militare acolo, neoferindu-le aliaților NATO altă opțiune decât să se retragă, dă o dublă lovitură Alianței, dezvăluind simultan măsura dependenței NATO de SUA și stârnind îndoieli cu privire la disponibilitatea Americii de a oferi, pe viitor, sprijin aliaților săi, comentează Financial Times și conchide că țările europene ar trebui să își asume mai multă responsabilitate pentru propria lor apărare. Fondul Monetar Internațional a anunțat că Afganistanul nu va mai putea accesa resursele acestei instituții, din cauza lipsei de claritate în cadrul comunității internaționale asupra recunoașterii unui guvern în Afganistan, notează EUObserver. Resurse de peste 314 milioane de euro de la FMI ar fi urmat să sosească pe 23 august, ca răspuns global al FMI la criza economică, explică EUObserver. Afganii se confruntă cu perspective financiare sumbre, a avertizat, într-o declarație pentru Financial Times, fostul șef al băncii centrale a țării, Ajmal Ahmady, care a fugit duminică de la Kabul, avertizând că o penurie acută de dolari și o inflație mai mare vor alimenta fluxul migranților din țară. Economia afgană are un deficit comercial mare și este dependentă de cheltuielile militare, de ajutorul extern și de accesul la rezerve valutare de aproximativ 9 miliarde de dolari și, dacă toate aceste surse se epuizează, nivelul de trai va scădea drastic, explică ziarul britanic. Comunitatea internațională îi poate împiedica pe talibani să acceseze banii afgani din străinătate, dar nu este sigur că unui guvern aflat în exil sau unei mișcări de rezistență i se va permite accesul la aceste fonduri, opinează Stratfor. De aceea, recenta mișcare a prim-vicepreşedintelui afgan Amrullah Saleh, care contestă regimul taliban, de a se declara lider al guvernului legitim al ţării, poate fi o încercare de a asigura accesul la aceste conturi, adaugă Stratfor. Politica lui Biden în Afganistan a provocat un şoc şi în Orientul Mijlociu, titrează Nezavisimaia Gazeta. Renunțarea de către SUA la sprijinul financiar și militar necondiționat pentru afgani dă un anumit semnal și actorilor nestatali din regiunea Orientului Mijlociu, pe care partea americană s-a bazat multă vreme în lupta împotriva radicalilor, comentează cotidianul rus. Fără îndoială, o astfel de situație poate spori semnificativ subiectivitatea politică a forțelor care acționează în Orientul Mijlociu, însă Washingtonului îi va fi tăiată, pentru multă vreme, calea către orice încercări de a influența cumva cursul conflictelor regionale în calitate de mediator diplomatic eficient, conchide Nezavisimaia Gazeta. Pierderea Afganistanului va împiedica, fără îndoială, eforturile antiteroriste ale SUA și va crește riscul ca al-Qaeda să folosească din nou țara ca platformă de lansare a atacurilor, scrie Foreign Affairs. Pe termen scurt, SUA trebuie să se concentreze asupra crizei umanitare din Afganistan și, în special, să ajute zecile de mii de afgani care și-au riscat viața pentru a lucra cu armata SUA și în efortul mai larg de combatere a terorismului, sugerează Foreign Affairs și adaugă că Washingtonul ar trebui să mențină presiunea asupra guvernelor regionale pentru a împiedica Afganistanul să devină din nou centrul mișcării globale jihadiste.
După ce Israelul a început administrarea unei a treia doze de vaccin Pfizer, SUA vor începe și ele o astfel de campanie, începând cu 20 septembrie, informează Newsweek. De asemenea Franța și Germania analizează inocularea cu o doză suplimentară pentru anumite categorii de populație, din septembrie, notează the Guardian. Totuși, adaugă ziarul britanic, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-a subliniat încă o dată opoziţia faţă de iniţiativa de a administra persoanelor complet vaccinate anti-Covid-19 încă o doză de rapel, în timp ce oamenii din ţările sărace rămân încă neprotejaţi.

Cristina Zaharia