Angela Merkel a lansat campania electorală a partidului său – CDU – înaintea alegerilor din septembrie

Cancelarul german, Angela Merkel, aflată la final de mandat, a lansat campania partidului său pentru alegerile din luna septembrie, exprimându-şi aprecierea faţă de Armin Laschet – liderul regional care ar putea deveni succesorul doamnei Merkel. Într-un discurs rostit la evenimentul electoral, Angela Merkel a scos în evidenţă modul în care Laschet a administrat cea mai populată regiune a ţării, Renania de Nord-Westfalia. Totodată, cancelarul a listat realizările formaţiunii sale – Uniunea Creştin-Democrată (CDU) – în privinţa scăderii şomajului şi a datoriei naţionale, salvarea monedei euro şi dezvoltarea energiei regenerabile. Merkel s-a declarat convinsă că Armin Laschet va fi un cancelar demn de laudă. Alegătorii nu sunt atât de siguri despre acest lucru, după ce Laschet a fost văzut râzând în timpul unei vizite într-un oraş devastat de inundaţii, potrivit corespondenţilor BBC. Sondajele de opinie arată că partenerii de coaliţie ai CDU – SPD – se află cu numai două procente în urma celui dintâi, iar Verzii vin puternic din urmă./mbrotacel/csimion

BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 august