Statele Unite au anunţat că mobilizează aviaţia civilă pentru efacuarea cetăţenilor din Afganistan

Realizator: Eforturile de evacuare a străinilor şi afganilor care au colaborat cu aceştia sau sunt în pericol se intensifică, în condiţiile în care Statele Unite au anunţat că mobilizează şi aviaţia civilă cu un total de 18 aparate de la 6 companii aeriene. Mii de afghani încearcă să ajungă la aeroport şi cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa în busculade sau au fost împuşcate mortal în incinta sau în apropierea aeroportului în ultima săptămână. Evacuarea ar trebui să se încheie la 31 august, însă preşedintele american, Joe Biden, a declarat că nu exclude o prelungire. El le-a spus reporterilor că operaţiunile de evacuare a celor care au colaborat cu trupele americane vor avea loc în trei etape, cu o etapă intermediară de aterizare în terţe ţări, unde toate persoanele evacuate vor fi supuse unor controale riguroase înainte de a fi transportate în Statele Unite.
Joe Biden: Am făcut câteva modificări, inclusiv extinderea accesului în jurul aeroportului și a zonei de securitate. Tot mai mulți vor fi evacuați din Afganistan, începând cu cetățenii americani, iar atunci noastră se concentrează și pe personalul din ambasadele aliaților noștri, precum și pe afganii care au lucrat în ambasade sau ne-au ajutat pe câmpul de luptă. Lucrăm fără oprire pentru a spori capacitatea de evacuare a acestor oameni.
Realizator: 3.400 de persoane au fost evacuate ieri, până la ora locală 18:00, transmite Reuters, care precizează că 1.700 de persoane au fost transportate cu 39 de aparate ale coaliţiei, iar restul, cu opt avioane militare americane. De la 18 august până în prezent, aproximativ 30.300 de persoane au fost evacuate.#HUN/rpatulea/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (23 august)