Australia a evacuat mai mult de 50 de sportive afgane şi personal adiacent al acestora, din Afganistan

Australia a evacuat mai mult de 50 de sportive afgane şi personal adiacent lor, după insistenţele din partea unor personalităţi importante din lumea sportului, a transmis marţi Australian Broadcasting Corporation (ABC). Australia îşi evacuează cetăţenii şi pe unii dintre foştii angajaţi ai ambasadei, de mai mult de o săptămână, de când talibanii au preluat controlul asupra capitalei Kabul, pe 15 august. Aproximativ 1.000 de persoane au fost evacuate în avioane australiene, iar ABC a declarat că printre ele se numără aproximativ 50 de sportive şi personal adiacent, după ce apelul lor a câştigat susţinerea mai multor figuri importante din lumea sportului. Nikki Dryden, care a înotat pentru Canada la două Olimpiade, a lucrat cu un avocat australian pentru cererile de viză pentru sportivi, pe care le pot depune şi participanţii la Jocurile paralimpice. ABC a declarat că Foster a făcut apeluri către ministrul de externe, Marise Payne, şi ministrul sportului, Richard Colebeck. Curând după aceea, sportivele au obţinut vize şi apoi au reuşit să ajungă la aeroportul Kabul, pentru un zbor de evacuare din Afganistan, potrivit ABC./aionita/sdm2
(REUTERS – 24 august)