Președintele Klaus Iohannis a primit la Palatul Cotroceni mai mulți ambasadori cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare

Președintele Klaus Iohannis a primit la Palatul Cotroceni mai mulți ambasadori, printre care pe cei ai Italiei și Germaniei, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare. Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, noul ambasador al Italiei, Alfredo Maria Durante Mangoni, a asigurat că guvernul țării sale apreciază contribuția valoroasă a comunității românești la dezvoltarea economiei italiene, prin dezvoltarea inițiativelor antreprenoriale. În cadrul întâlnirii cu ambasadorul Germaniei, Peer Gebauer, șeful statului a exprimat interesul părții române pentru o coordonare cât mai strânsă a celor două țări la nivelul Uniunii Europene și în cadrul NATO, respectiv la nivel regional, în baza obiectivelor și valorilor comune./eradu/avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 augus