Naftali Bennett nu va ocupa teritorii palestiniene în Cisiordania, dar nu vrea nici stat palestinian

După alegerea sa în iunie în funcţia de prim-ministru al Izraelului, Naftali Bennett prima dată a vorbit mai detaliat despre concepţia sa de politică externă. Observatorii sunt de părere că noul şef al executivului izraelian este un politician de dreapta, mai moderat ca fostul premier, Benjamin Netanyahu, dar mai conservator, decât ar fi fost liderul coaliţiei Alb-Albastru, Beni Ganz. Într-un interviu acordat cotidianului american The New York Times a explicat că nici nu se poate altfel, pentru că guvernul său de uniune naţională are în componenţă partide de centru-dreapta, centru-stânga şi chiar şi un reprezentant al minorităţii arabe care face parte din cabinet. În opinia sa în aceste condiţii nu pot fi adoptate măsuri drastice într-o direcţie, sau în alta. „Sunt prim-ministrul fiecărui cetăţean izraelian, şi caut numitorul comun, cum putem să ne concentrăm la acele lucruri în care toţi suntem de acord” – a spus Bennett.

Premierul a declarat că în mandatul său Izraelul nu va ocupa teritorii palestinieni din Cisioradania, dar nu va permite nici crearea statului palestinian.

Bennett vrea să continue construcţia coloniilor izraeliene în Cisioradania. Acest proiect în practică înseamnă că se vor asigura locuinţe pentru copiii evreilor care trăiesc deja acolo. Desigur, aceste locuinţe urmează să fie construite în apropierea caselor părinţilor. Prim-ministrul a adăugat că Ierusalimul va fi capitala doar a Izraelului, nu vor împărţi cu nimeni. Această poziţie însă este în contradicţie cu pretenţiile palestinienilor, pentru că aceştia ţin ca Ierusalimul să fie capitala viitorului stat palestinian. Bennett a respins acuzaţia cum că ar conduce un stat bazat pe apartheid şi a condamnat faptul că producătorul de îngheţată Ben & Jerry a scos produsele din teritoriile ocupate. (Firma Ben & Jerry, care aparţine gigantului britanic Unilever la sfârşitul lunii iulie a anunţat retragerea produselor din acele zone ale Cisiordaniei care au fost ocupate de statul evreu – scrie Reuters. Unilever de câteva luni a fost supus unor presiuni pentru prezenţa firmei sale în Cisiordania. Într-un comunicat Unilever a scris că îşi va menţine prezenţa sa în Izrael, dar respectă dreptul Ben & Jerry de a avea o poziţie în probleme sociale. Producătorul de îngheţată sprijină procesele proactive, mai de mult a luat poziţie în favoarea mişcării Black Lives Matter şi comunităţilor LGBTQ.)

Ca şi antecesorul său, Benjamin Netanyahu, Naftali Bennett nu doreşte încheierea unui nou acord nuclear cu Iranul, după ce Donald Trump în 2018 a retras Statele Unite din acordul nuclear cu această ţară. Premierul izraelian însă a subliniat că va spune această părere a sa preşedintelui american fără să tensioneze mai mult relaţiile bilaterale. Prim-ministrul izraelian cu această remarcă a făcut referire la faptul că Netanyahu încă înainte de alegerea lui Donald Trump a criticat deschis administraţia americană condusă de Barack Obama, care a încheiat un acord multilateral cu Iranul. Atunci fostul şef al guvernului izraelian la invitaţia republicanilor a ţinut un discurs în Congresul Statelor Unite, atacând deschis politica dusă de preşedintele Obama în relaţia cu Iranul. Cu acest discurs Netanyahu i-a supărat o parte a politicienilor din Partidul Democrat. Premierul a dat asigurări că el va evita aceste conflicte inutile cu Statele Unite, principalul partener al Izraelului.

Bennett însă are o alternativă faţă de înţelegerea cu Iranul, care în opinia sa nu este o soluţie rezonabilă până când Teheranul îşi încalcă promisiunile. „Trebuie să construim o coaliţie cu ţările arabe raţionale. O asemnea alianţă poate împiedica expansiunea şi dorinţa de dominaţie a Iranului” – a spus Bennett. „Trebuie găsite mijloace noi pentru administrarea problemelor, trebuie să fim realişti şi pragmatici şi trebuie să ne comportăm raţionali cu prietenii noştri” – a conchis Naftali Bennett.

Székely Ervin, RADOR