Ministrul ucrainean consideră „nepotrivită” o declaraţie a preşedintelui Estoniei privind viitorul european al Ucrainei

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a răspuns declarației președintelui Estoniei, Kersti Kaljulaid, conform căreia Ucraina va avea nevoie de cel puțin 20 de ani pentru a adera la Uniunea Europeană. Potrivit ministrului ucrainean, astfel de declarații ale liderului eston sunt nepotrivite. „Cu puțin peste 20 de ani în urmă, țările occidentale le spuneau lituanienilor, letonilor și estonilor, pe același ton povăţuitor: aveți nevoie de 20-30 de ani pentru a vă maturiza şi adera la UE și la NATO. Prin urmare, a fost ciudat pentru mine să aud aceste cuvinte de la președintele Estoniei. Am vorbit cu aceasta înainte de a face declaraţia respectivă și era optimistă. Nu știu ce a influențat-o în timpul interviului, dar aceste declarații nu corespund naturii prietenoase a relațiilor noastre” – a afirmat şeful diplomaţiei ucrainene. Kuleba a mai menționat că Ucraina și-a transmis deja indignarea în acest sens Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei. „Suntem dezamăgiți de astfel de declarații și le considerăm nepotrivite. Am transmis această poziție Ministerului de Externe al Estoniei, ambasadorului Estoniei în Ucraina. Credem că nu ar trebui să auzim astfel de chestiuni de la prieteni și parteneri” – a subliniat ministrul. RBC aminteşte că, în afară de chestiunea aderării Ucrainei la UE, președintele eston a vorbit într-un interviu şi despre intrarea ţării în NATO. Potrivit liderului de la Tallinn, pentru a adera la Alianță, Ucraina trebuie să-şi rezolve întâi conflictul din Donbas./sdan/avladucu

www.rbc.ua – 28 august