Ziua Limbii Române este marcată în România şi Republica Moldova

Realizator: Ciprian Sasu – Ziua Limbii Române este marcată, astăzi, în România şi Republica Moldova. Sărbătoarea, care în ţara noastră există din 2013, a fost adoptată prima oară la Chişinău, în contextul mişcării de renaştere naţională de la sfârşitul anilor ’80. Natalia Zaharescu, de la Radio Chişinău, are mai multe informaţii despre semnificaţia acestei zile.
Reporter: Sărbătoarea limbii române este strâns legată de procesele de renaștere națională de la sfârșitul anilor ’80. Primele drepturi cerute de basarabeni au fost limba română și alfabetul latin, întrucât în perioada sovietică s-a impus scrierea așa-numitei limbi moldovenești cu grafie chirilică. Astfel, la 31 august 1989 Sovietul Suprem de atunci adoptă legea care decreta limba română drept limbă de stat și revenirea la alfabetul latin. Un an mai târziu, în 1990, 31 august a fost declarată sărbătoarea limbii române. Limba română a fost consfințită limbă de stat și în Declarația de Independență votată de parlament în 1991. În 1994, însă, Parlamentul de la Chișinău, condus de la agrarieni, a schimbat denumirea oficială a limbii române în limba moldovenească. Aceasta se păstrează și astăzi în Constituție, deși Curtea Constituțională a stabilit în 2013 că denumirea corectă este limba română. Un apel privind modificarea Constituției și revenirea la denumirea corectă a limbii oficiale în Republica Moldova a fost adresat anul acesta către noile autorități de la Chișinău de către Academia de Științe a Moldovei și Uniunea Scriitorilor.
Realizator: La Chişinău sunt programate, astăzi, o serie de evenimente dedicate Zilei Limbii Române, organizate de Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, Ambasada României şi Primăria Chişinăului./mnecula/atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 august)