Deşi i se cere demisia, premierul Florin Cîţu îşi continuă programul anunţat anterior

Deşi i se cere demisia, premierul Florin Cîţu şi-a continuat astăzi programul aşa cum era planificat. La cele două reuniuni de lucru la care a participat în ultimele două ore la Palatul Victoria, şeful guvernului nu a făcut nicio declaraţie în legătură cu criza politică. Petruţa Obrejan relatează de la videoconferinţa lui Florin Cîţu cu prefecţii şi reprezentanţii Direcţiilor judeţene de Sănătate Publică.
Reporter: Premierul Florin Cîțu le-a cerul prefecților și reprezentanților DSP să ia toate măsurile astfel încât elevii să se simtă în siguranță începând cu 13 septembrie. El le-a spus acestora că există două variante care vor fi luate în calcul la începerea școlii, iar dacă au probleme să le comunice din timp, anunțându-i totodată că săptămâna viitoare se vor întâlni din nou, într-o nouă videoconferință.
Florin Cîțu: Până la șase la mie, toată lumea prezenţă fizică. Mesajul meu, atât pentru prefecţi cât și pentru reprezentanţii DSP-urilor: vă rog să vă implicați serios. Să colaboraţi, să vă asiguraţi că sunt luate toate măsurile pentru ca procesul de învățământ să se desfăşoare fără probleme și cu riscuri cât mai mici.
Reporter: Premierul a cerut implicarea autorităților locale și poliției în campania de vaccinare şi a transmis toleranță zero față de cei care falsifică certificatele de vaccinare:
Florin Cîțu: Cine falsifică un certificat de vaccinare pune în pericol viața altei persoane. Deci avem toleranță zero pentru cei care fac acest lucru. Trebuie să oprim aceste rețele imediat./cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 septembrie