Ministrul interimar al justiției a anunțat că va aviza proiectul „Anghel Saligny”

Ministrul interimar al justiției, Lucian Bode, a anunțat în această seară că va aviza proiectul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. El spune că a discutat cu specialiştii din Ministerul Justiției și cunoscând subiectul în coordonate mari ca membru al guvernului, în această seară se va consulta și cu echipa de la Ministerul Dezvoltării, care a inițiat actul normativ și cu siguranță va aviza acest proiect. Lucian Bode asigură interimatul la justiție, după ce titularul Stelian Ion a fost demis de premierul Florin Cîțu pe motiv că nu ar fi avizat proiectul respectiv, însă Stelian Ion a susținut că documentul are probleme de constituționalitate și de legalitate. La ședința de guvern anunțată pentru mâine ar putea fi discutat și aprobat acest program de investiții în valoare de 10 miliarde de euro./mnecula/avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 septembrie