RFI: Iohannis către diplomați: Vom găsi o soluție bună și pentru această criză, acesta e mesajul pe care să-l transmiteți

Președintele Klaus Iohannis a garantat, marți, în fața diplomaților români, că vor fi găsite cele mai potrivite soluții pentru actuala criză politică.

În România se respectă valorile democratice, Constituția și chiar dacă avem acum o criză guvernamentală, nu ne abatem de la parcursul european și euro-atlantic.  Vom găsi o soluție bună și pentru această criză. Acesta e mesajul pe care vă rog să-l transmiteți în statele în care reprezentați țara noastră. România continuă să fie o țară stabilă care nu deraiază de la valorile și angajamentele asumate.

Vă garantez că vom găsi cele mai potrivite soluții pentru actuala criză politică și guvernarea pentru România și pentru români va continua”, le-a transmis Klaus Iohannis diplomaților români.

Între timp, miniștrii USR PLUS și-au depus, marți dimineața, demisiile din Guvern. Copreșdintele USR PLUS, Dan Barna, urmează să aibă marți după-amiază o discuție cu șeful statului.

USR PLUS cere schimbarea din funcția a premierului Florin Cîțu și a depus o moțiune de cenzură, alături de parlamentarii AUR.

Aurescu: Nicio acţiune de politică externă a României nu este afectată în vreun fel

Nicio acţiune de politică externă a României nu este afectată în vreun fel de ceea ce se întâmplă pe scena politică internă, a dat asigurări, marţi, și ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

El a susţinut o conferinţă de presă alături de omologul său din Republica Moldova, Nicolae Popescu.

Cred că faptul că instituţiile statului, diplomaţia, ambasadele noastre, Ministerul Afacerilor Externe în general reuşeşte să îşi îndeplinească atribuţiile într-un mod foarte eficient chiar şi în situaţii de criză politică internă arată că suntem pe calea cea bună atunci când vorbim despre consolidarea rezilienţei, adică exact tema pe care o reprezintă astăzi Reuniunea Diplomaţiei Române„, a completat Aurescu.

El a dat ca exemplu acțiunea de evacuare a peste 150 de cetăţeni afgani.

https://www.rfi.ro/politica-137534-iohannis-catre-diplomati-vom-gasi-o-solutie-buna-si-pentru-aceasta-criza-acesta-e/

RFI, 7 septembrie 2021 – Andreea Orosz