Transportul public în Brașov este gratuit

De astăzi, transportul public în Brașov este gratuit. Se încearcă astfel impulsionarea transportului alternativ, dar și a transportului în comun. Brașovul are cea mai mare flotă de transport electric și își dorește să păstreze acest trend, pentru a deveni capitala verde a României. Facilitatea se va aplica și pe linia care face legătura între Livada Poștei și Poiana Brașov. Până duminică, în oraș se desfășoară Forumul Orașelor Verzi, cel mai important eveniment dedicat sustenabilității de mediu din România și, în viitor, din Europa de Sud-Est, conform site-ului primăriei./cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 septembrie