Republica Moldova introduce regimul stării de urgență în domeniul sănătății publice

Republica Moldova va introduce starea de urgență în domeniul sănătății, în perioada 11 septembrie – 30 octombrie. În acest timp, cetățenii de peste 18 ani vor putea participa la evenimente publice doar dacă au asupra lor o serie de documente care confirmă absența coronavirusului, a declarat, joi, în timpul unui briefing de presă, ministrul moldovean al sănătății, Ala Nemerenco. „Evoluția situației pandemice se dezvoltă cu tendința de agravare, motiv pentru care Comisia declară stare de urgență în sănătate din 10 septembrie până pe 30 octombrie. Astfel, începând cu 11 septembrie, persoanele cu vârsta de peste 18 ani vor putea participa la evenimente publice numai dacă au asupra lor un certificat de vaccinare, rezultatul unui test PCR, certificat de îmbolnăvire de COVID-19 în ultimele 90 de zile, precum și un certificat de prezență a anticorpilor” – a declarat Nemerenco. Potrivit afirmaţiilor sale, este vorba atât despre evenimente publice în aer liber, precum târguri și festivaluri, cât și despre instituții publice: cluburi, ringuri de dans, teatre, cinematografe, săli de concerte. Menţionăm că, în Republica Moldova s-a înregistrat în ultima vreme o accentuare a frecvenței noilor cazuri de infecție cu coronavirus, creșterea medie zilnică fiind de circa 800 de cazuri./ssirbu/sdm2
(www.ria.ru – 9 septembrie)