Peste 20.000 de oferte imobiliare vor fi disponibile la primul târg imobiliar organizat în ultimii doi ani la Bucureşti

Peste 20.000 de oferte imobiliare în ţară şi străinătate vor fi disponibile de astăzi şi până pe 12 septembrie, la primul târg imobiliar organizat în ultimii doi ani la Bucureşti, la Palatul Parlamentului. Potrivit organizatorilor, vor fi prezentate proprietăţi pentru toate gusturile, bugetele şi nevoile: de la apartamente premium în centrul capitalei şi imobile exclusive în nordul Bucureştiului la apartamente low-budget, de la case de vacanţă la munte sau la mare la spaţii de birouri din Bucureşti, Ilfov, Constanţa, Timişoara, Valea Prahovei şi oportunităţi de investiţii în Dubai, Spania şi Cipru. Vor fi obligatorii: purtarea măştii de protecţie, controlarea temperaturii la intrare şi distanţarea, iar accesul vizitatorilor se va face gratuit în baza unui cod QR generat de aplicaţia de mobil TNI, Târgul Naţional Imobiliar. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 septembrie)/mnecula/ovidiu