La începutul anului 1944, evenimentele au început să se precipite: Armata Sovietică era aproape de granițele României și continua înainarea spre vest. Aviația anglo–americană bombarda din ce în ce mai des și mai puternic instalațiile petroliere, nodurile de cale ferată, cartiere rezidențiale din marile oraşe (București, Ploiești, Brașov, Pitești, Turnu Severin). Emisarii trimiși de Iuliu Maniu la Cairo, Lisabona, Stockholm nu au reușit să stabilească un contact permanent cu puterile occidentale (SUA și Marea Britanie) pentru ieșirea României din război. Mai mult, puterile occidentale au cerut României să negocieze direct cu URSS. Iar Rusia a cerut „capitularea necondiționată”. Între timp, complotiștii au hotărât să-l aresteze pe mareșalul Antonescu cu ocazia vizitei acestuia la Castelul Peleș. Dar, datorita semnalelor primite de la Cairo, regele Mihai a hotărât amânarea arestării mareșalului Antonescu. Acest ordin regele Mihai l-a dat direct maiorului Anton Dumitrescu din garda Palatului Regal.
“În dimineaţa zilei de 4 ianuarie 1944, mă aflam la Sinaia, când regele mă cheamă şi-mi spune, în prezenţa lui Ioaniţiu și [a generalului] Sănătescu, care era încă în birou: “Vezi că astăzi trebuie să vină Antonescu într-o audienţă de lucru. Cum stăm cu companiile?” Aveam Compania de Gardă, care era la post. Compania de la Piatra Arsă era la instrucţie, Compania de la Popice era la instrucţie. “Intră în dispozitiv de alarmă numai Compania de Gardă! Tu şi cu [plutonierul] Bâlă staţi la locul acela de unde se poate vedea, observa audienţa lui Antonescu şi a mea. Şi la semnul lui „Ioanni” – cum îi spunea lui Ionniţiu – intri şi-l arestezi…” Într-adevăr, pe la ora 11 a sosit Antonescu cu escorta sa, cu decretele care trebuiau semnate de rege. Eu cu Bâlă aşteptam semnalul. Dar, în loc de semnal, vine Ioaniţiu şi ne spune [că a picat totul]… Eu am avut un moment de supărare, pe care Ioaniţiu a raportat-o regelui şi lui Sănătescu. Regele a găsit de cuviinţă, după ce a plecat Antonescu, să mă cheme la el. Regele avea în Foișor un atelier unde îşi repara ceasul, îşi repara anumite instrumente mărunte. Era un atelier cu strunguri mici. Îmi spune: “Eşti foarte supărat”. “Da, Majestate… pentru că în situaţia în care suntem ne jucăm de-a arestarea. Şi asta poate să ne fie fatal nouă, la toţi, și în special Majestăţii Voastre”. Companiei nu i-am comunicat decât că se intră în alarmă. “Bâlea, ştiu eu cât îl va ţine gura? Dacă transpiră chestiunea?” Zice: „Nu…” (….) Şi atunci regele s-a simţit obligat să-mi spună: “Uite de ce s-a amânat: am primit comunicarea cifrată de la Cairo, prin Rică Georgescu, [inginerul] de la Snagov…. mesajul l-a primit Ioaniţiu… să amânăm arestarea sine die. Dar din acest moment să luăm legătura cu Partidul Comunist”.
Acum regele căuta legătură cu Partidul Comunist, deși grupul militarilor cu Dămăceanu luase legătura cu comuniștii. Acum regele avea dezlegare de la Cairo să ia legătura cu comuniştii. În acest scop, m-a trimis şi l-am adus pe dr. Eugen Bianu [fost director general al Poliției de Siguranţă]. Dr. Bianu, după ce i-am comunicat acest lucru, a mers la Poiana Ţapului, unde Pătrăşcanu avea domiciliul forţat, la Pensiunea Crivăţ. Alături de această pensiune aveam noi două companii, la Piatra Arsă, pregătite să blocăm drumul Bucureşti-Sinaia– Predeal, în ipoteza că făceau arestarea acolo. A fost şi ipoteza să facem arestarea în Preşedinţie, la Comandamentul Militar, la statuia Aviatorilor. Deci, Bianu a luat legătura cu Pătrăşcanu. După ce a luat legătura cu Pătrăşcanu a mers tot cu mine la rege și i-a spus cele ce-a discutat cu el. Pătrășcanu era supravegheat de Siguranță, așa că mi-a spus: “Dumneata iei măsuri cu ofiţerii de la cele două companii… ca în caz că se întâmplă ceva, să-l ajute, să-l protejeze. Dar dta să n-ai niciun contact cu el…” Deci regele a luat legătura cu Pătrăşcanu numai prin Bianu. Mai târziu aceste legături se vor multimplica prin Dămăceanu [șef al Statul Major al Comandamentului Militar al Capitalei], apoi prin Sănătescu și mai târziu prin Mircea Ioaniţiu. Dar Dămăceanu îl avea în plus pe inginer Ceauşu [Emil Bodnăraş] cu care Bianu nu a luat niciodată legătura. La începutul lui mai 1944, colonelul Dămăceanu şi colonelul Rusescu au anunţat că vor să-l vadă pe Sănătescu și pe rege. Astfel, în noaptea de 5/6 mai, Dămăceanu şi cu Rusescu au venit acasă la generalul Mihail, la Sinaia. Eu m-am dus şi i-am luat pe Dămăceanu şi pe Rusescu pe jos şi i-am băgat în Foişor, la rege. Nu am luat parte la discuţia care a ținut de la 12 până dimineaţa la 4. Eu aveam grijă să-i păzesc. La ora 4, cei doi, Rusescu şi Dămăceanu, au fost scoşi cu o maşină a Palatului. Eu am rămas ca regele să-mi dea anumite instrucţiuni după ce a discutat cu ei. Între altele, regele mi-a spus: “Am aranjat cu Titi şi cu Duci ca tu să conduci echipa de arestare. Oamenii din echipă ţi-i alegi tu”. Şi i-am spus: “Păi, primul este plutonierul Bâlă, că nu pot să-l înlătur, că el ştie toate”. Ceilalţi din batalion, tot eu i-am ales: plutonierul Rusu şi sergentul major Dinu Cojocaru”. Eu am spus: “Mai bine cu subofiţeri. În caz că dăm eşec să nu sacrificăm atâţia ofiţeri, cel puţin cad eu cu ei şi gata!” Şi [regele] a aprobat acest lucru. (…)”
[Inregistrare realizată de Eleonora Cofas, Muzeul de Istorie București, 1974]
