Veneția 78. Leul de aur a fost acordat peliculei „L”Événement” de Audrey Diwan

Juriul celei de-a 78-a ediţii a Festivalului de film de la Veneţia, prezidat de Bong Joon Ho și compus din Saverio Costanzo, Virginie Efira, Cynthia Erivo, Sarah Gadon, Alexander Nanau și Chloé Zhao, a acordat Leul de Aur pentru cel mai bun film peliculei L’ÉVÉNEMENT de Audrey Diwan (Franța), povestea unei universitare strălucite (Anamaria Vartolomei) din Franţa care, la începutul anilor 1960, a avortat ilegal, fiind hotărâtă să nu ţină copilul pentru a-şi continua cariera. Știe că riscă închisoarea şi că va fi arătată cu degetul, însă cu toate acestea, nu-şi schimbă ideea.

„IT WAS THE HAND OF GOD” de Paolo Sorrentino (Italia) a fos premiat cu Leul de Argint – Marele Premiu Special al juriului de la Veneția 78. În primirea premiului, Sorrentino, entuziasmat, a mulțumit „marii echipe Netflix”, distribuției, familiei, lui „Maradona” și lui Servillo: „Celui care îmi spune, faci un alt film cu Servillo, îi răspund „uite unde am ajuns făcând filme cu el ”. Sorrentino a vorbit apoi despre „două scene care nu sunt în film: un vis pe care nu l-am avut, un bărbat înalt de 1,60 metri aflat pe un teren de fotbal care vă mulțumește, Maradona. Apoi, în ziua înmormântării părinților mei, directorul şcolii a trimis o delegaţie alcătuită din doar patru colegi de clasă. Am fost dezamăgit. Astăzi în schimb este prezentă întreaga clasă şi aceea sunteţi voi.”

Jane Campion a primit Leul de argint la cea de-a 78-a ediţia a Festivalului de la Veneția pentru cea mai bună regie a filmului „PUTEREA CĂINELUI” (Noua Zeelandă, Australia).

Premiul Coppa Volpi pentru cea mai bună interpretare feminină la Veneția 78 a fost decernat lui Penélope Cruz pentru filmul „MADRES PARALELAS” de Pedro Almodóvar (Spania), în timp ce John Arcilla pentru filmul „ON THEJOB: THE MISSING 8” de Erik Matti (Filipine) a primit Coppa Volpi pentru cea mai bună interpretare masculină.

Maggie Gyllenhaal primește premiul pentru cel mai bun scenariu pentru filmul „FIATA PIERDUTĂ” de Maggie Gyllenhaal (Grecia, SUA, Regatul Unit, Israel) .
Premiul special al juriului de la Veneția 78 revine peliculei „IL BUCO” de Michelangelo Frammartino (Italia, Franța, Germania). „Mulțumesc producătorilor care au crezut în acest salt în întuneric. Mulțumesc speologilor care se ocupă de întuneric și de tot ceea nu s-a format încă și Calabriei, cea mai frumoasă regiune din Italia „, a spus regizorul primind premiul.

Filippo Scotti, protagonistul Fabietto din „IT WAND THE HAND OF GOD” de Paolo Sorrentino, a primit Premiul Marcello Mastroianni acordat tinerilor actori emergenţi.

Premiul Orizzonti pentru cel mai bun film a fost acordat filmului „Piligrimai” („Pellegrini”).
Eric Gravel a primit premiul Orizzonti pentru cel mai bun regizor cu pelicula „A plein temps”.
Premiul special al juriului Orizzonti revine filmului „El gran movimiento” de Kiro Russo.

Laure Calamy a primit premiul Orizzonti pentru cea mai bună interpretare feminină în filmul „A plein temps” de Eric Gravel, în timp ce trofeul pentru cea mai bună interpretare masculină i-a fost acordat lui Piseth Chhun pentru filmul „Bodeng Sar” (White Building) de Kavich Neang.
Cenzorka (107 mame) a lui Peter Kerekes primește premiul Orizzonti pentru cel mai bun scenariu. Premiul Orizzonti pentru cel mai bun scurtmetraj este acordat filmului „Los Huesos” de Cristobal Leon și Joaquin Cocina.
Premiul Leone del Futuro – Premio Venezia Opera Prima ‘Luigi De Laurentiis’ pentru cel mai bun film de debut prezentat la cea de-a 78-a ediţie a Festivalui Internațional de Film de la Veneția a fost acordat filmului „Imaculat” de Monica Stan și George Chiper-Lillemark www.rainews.it
https://www.rainews.it/
Traducerea Cătălina Păunel/cpaunel