Vizita Papei Francisc la Budapesta are loc într-un context special

Aşa cum am scris Papa Francisc a sosit duminică la Budapesta pentru a participa la închiderea Congresului Eucharistic Internaţional.

Vizita are loc într-o atmosferă tensionată între Vatican şi Ungaria. Repezentanţi importanţi ai partidului de guvernământ FIDESZ au criticat deseori capul bisericii catolice pentru atitudinea tolerantă a acestuia faţă de refugiaţi. Publicistul Bayer Zsolt, membru fondator al FIDESZ într-un articol l-a numit „moşneag senil” pe Papa Francisc. Mult timp suveranul pontif nici nu a dorit să se întâlnească cu premierul Orbán Viktor şi cu preşedintele Áder János, însă la insistenţele diplomaţiei maghiare convorbirile au avut loc, dar timpul alocat discuţiilor a fost scurt. Pe de altă, parte Papa Francisc a sosit la Budapesta din Slovacia, unde a petrecut mai mult timp, tocmai pentru a evita interpretarea că ar fi venit în mod special la Budapesta, unde vizita oficială a suveranului pontif s-a limitat strict la participarea la Congresul Eucharistic Internaţional – au explicat analiştii de la Budapesta, citaţi de cotidianul Népszava.

Discursul Papei Francisc la Budapesta a avut câteva elemente care pot fi interpretate ca şi critici indirecte aduse actualului guvern maghiar. „Trebuie să demolăm zidurile care ne despart: nu ca pe un străin, ci ca pe un prieten ori frate trebuie să-l vedem pe celălalt” – a spus Papa duminică la Budapesta.

Cu ocazia Anului Nou Evreiesc, Roş Haşana precum şi cu ocazia zilei ispăşirii, Iom Kipur, Papa Francisc a felicitat comunitatea evreiească din Ungaria, subliniind că doreşte o transformare între comunităţile religioase în sensul ca între acestea să fie solidaritate şi pace. „Astfel cum Avram şi-a părăsit casa părintească, astfel şi noi trebuie să lăsăm în urmă ura şi disputele trecutului. Podul Lanţ este un simbol al Budapestei, ceea ce uneşte verigile şi cele două maluri ale Dunării. (…) Noi suntem verigile din Podul Lanţ” – a spus Papa Francisc. Suveranul pontif a explicat că trebuie creat „podul uniunii”, şi că trebuie să ne concentrăm pe integrare şi nu la egoismul nostru. Acesta a atras atenţia asupra pericolul antisemitismului, care „şi astăzi este prezent în Europa şi nu numai”. A reiterat ideea că „trebuie să-i respectăm pe ceilalți, pentru că Dumnezeul a spus: mântuire şi pace”. „Podul Lanţ este simbolul cel mai vechi şi cel mai cunoscut al acestui oraş, care ne aduce aminte trecutul, suferinţa, prigonirea, dar şi moştenirea sufletească şi de îndatorirea noastră de a construi un altfel de viitor! Mă gândesc la marile personalităţi ale Ungariei, printre care şi la cei de origine evreiească, a căror strălucire a adus lumina pentru mulţi oameni” – a subliniat capul bisericii catolice. Potrivit spuselor Papei Francisc, Podul Lanţ îi aminteşte de Şoah (denumirea în limba ebraică a Holocaustului), de lagărele de concentrare şi de faptul că trebuie să ne întoarcem la rădăcini. „Floare am fost, rădăcină am devenit ca să hrănesc Pământul! Pe Dumnezeu nu de sus trebuie să-l aşteptăm, ci din partea cealaltă, acolo unde sunt rădăcinile, doar atunci putem trăi în înălţimi. Trebuie să fim rădăcina iubirii, păcii, a unităţii, să mergem mai departe pe acest drum!” – a spus Papa Francisc

Menţionarea insistentă a Podului Lanţ cu siguranță nu a fost întâmplătoare. Pe de o parte în ultimele luni ale Celui de al Doilea Război Mondial membrii Partidului de extremă dreapta Crucea de Săgeţi au împuşcat sute de evrei în Dunăre în zona apropiată de Podul Lanţ. Papa a dorit să condamne prin evocarea acestei tragedii antisemitismul în general şi manifestările antisemite din Ungaria. Pe de altă parte, recent a început recondiţionarea Podului Lanţ. Iniţial guvernul nu a dorit să susţină financiar lucrările, pentru că alegerile locale din capitala ungară a fost câştigate de Opoziţie. În presa maghiară Podul Lanţ a devenit atunci emblema rupturii din societatea maghiară.

Prestigiosul cotidian american, The New York Times a dedicat azi o analiză amplă vizitei Papei Francisc la Budapesta. Autorul a scris că evenimentul îl poate ajuta pe premierul Orbán Viktor înainte de alegerile de anul viitor, însă discursul Papei poate să îi strice planurile unui conducător autoritar. Premierul maghiar aşa se prezintă ca şi unul care încearcă să apere Europa creştină de imigranţi şi de multiculturalism. „Politicianul de extremă dreapta anii trecuţi a diminuat autoritatea instituţiilor democratice şi se pregăteşte pentru alegerile de anul viitor consolidându-și relaţiile cu fundamentaliştii catolici din Europa şi din America. Orbán se izolează din ce în ce mai mult, rar are parte de vizite ale personalităţilor de rang înalt, de aceea aliaţii săi au încercat cu disperare să organizeze întâlnirea de astăzi. Oficial, Vaticanul a comunicat că va avea loc o vizită privată neoficială. Însă cunoscătorii spun că este posibil ca prim-ministrul să primească altceva decât ce aşteaptă, pentru că s-ar putea ca Papa să ridice cuvântul împotriva autoritarismului şi naţionalismului care se furişază în politica guvernului maghiar” – scrie The New York Times.

RADOR – 12 septembrie