Cele mai multe infectări cu SARS-CoV-2, în București

Aproape 4.000 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate la prânz, dublu față de ieri, este și cel mai mare număr de îmbolnăviri din ultimele cinci luni. Cele mai multe infectări cu coronavirus sunt în capitală, 459, urmată de județele Suceava, cu 215 și Timiș, cu 167. Județul Satu Mare are însă cea mai mare rată de infectare din țară 2,61 la mia de locuitori, în condițiile în care media națională este de 1,19 . Astăzi au fost anunțate și 96 de decese asociate, iar la Terapie intensivă sunt 675 de pacienți, zece dintre ei minori.
Este nevoie de creșterea numărului de paturi la ATI, de stocuri suficiente de materiale sanitare și de medicamente, precum și de personal medical, le-a spus ministrul interimar al Sănătății Cseke Attila reprezentanților direcțiilor de sănătate publică din țară. Cseke Attila le-a cerut, totodată, să facă verificări în spitale, iar tot ceea ce raportează să fie real. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 septembrie)/amirea/sdm2