Declaraţie în exclusivitate a directorului executiv al Festivalului „Enescu”

Festivalul Internaţional „George Enescu” aduce, astăzi, în atenţia publicului meloman noi evenimente artistice de marcă. Mezzosoprana de coloratură Joyce DiDonato, apreciată drept cea mai puternică solistă din generaţia sa, susţine un recital la Ateneul Român.

La rândul său, Orchestra Naţională a Franţei, dirijată de tânărul său director muzical Cristian Măcelaru, revine pe scena Sălii Palatului, după mult ovaţionatul concert de aseară.
Un program variat propune Festivalul Enescu în aceste zile, la realizarea căruia au colaborat directorul artistic, Vladimir Jurovsky, şi directorul executiv, Mihai Constantinescu. Acesta din urmă i-a declarat în exclusivitate redactorului nostru Mihaela Helmis:

Mihai Constantinescu: Vladimir și cu mine am lucrat la aceste programe și, evident, am și întrebat dirijorii ce preferă, le-am propus și noi, am stabilit împreună, deci să zicem că e o activitate comună și îmi pare bine că până la urmă sunt și persoane care apreciază acest program, chiar dacă uneori este foarte greu, dar greutatea programului constă în faptul că apar lucrări noi, care poate pentru prima dată în audiție sunt ciudate, sunt grele, sunt mai puțin accesibile pentru publicul nostru, dar aceste lucrări grele, cum au fost programele Stravinski, cum este „Die tote Stadt”, cum este „Der Zwerg”, „Lulu”, aceste programe practic vor fi cele care vor rămâne după un festival și care sunt apreciate internațional. În fond, acesta este și idealul festivalului nostru./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 septembrie