Curtea Constituţională din România se va pronunța cu privire la moțiunea de cenzură împotriva guvernului pe 28 septembrie

Curtea Constituțională a României se va pronunța luna aceasta cu privire la o moțiune de cenzură menită să răstoarne guvernul de centru al prim-ministrului Florin Cîţu, a anunţat joi agenția de presă de stat Agerpres. Partidul Liberal al dlui Cîţu a amânat săptămâna trecută procedurile parlamentare pentru votul de neîncredere, invocând motive tehnice și prelungind un impas care amenință o redresare economică și eforturile de combatere a revigorării pandemiei de COVID-19. Curtea se va pronunța pe 28 septembrie. Fosta formaţiune politică parteneră din cabinetul dlui Cîţu, USR-PLUS, și-a retras luna aceasta sprijinul pe fondul disputelor privind fondul regional de infrastructură și a depus o moțiune de cenzură cu sprijinul unui partid de opoziție ultra-naționalist. Fractura coaliției conduse de liberali, care include grupul etnic maghiar UDMR, ar putea pune în pericol eforturile de reducere a marilor deficituri gemene ale statului membru al Uniunii Europene, esențiale pentru menținerea ratingului său de investiții. Firma de rating de credit S&P Global a anunţat marți că este puțin probabil ca actuala criză politică să afecteze planurile de consolidare fiscală ale României dacă nu va persista foarte mult. Analiștii sunt de părere că premierul Cîţu a încercat să amâne moţiunea de cenzură până după alegerile interne din partidului, de pe 25 septembrie, pe care se așteaptă să le câștige în detrimentul liderului actual, Ludovic Orban. Un relativ nou venit în politică, Florin Cîţu se bucură de sprijinul puternic al președintelui Klaus Iohannis.(REUTERS – 16 septembrie)/opopescu/dsirbu