Curtea Supremă din Brazilia a reînnoit cu numai şase luni un ordin de protecţie asupra terenurilor ancestrale ale tribului Piripkura

Curtea Supremă din Brazilia a reînnoit cu numai şase luni un ordin de protecţie asupra terenurilor ancestrale ale tribului Piripkura. În prezent, se cunosc numai doi bărbaţi membri ai tribului care trăiesc izolaţi pe teritoriul lor tradiţional din statul Mato Grosso. Avocaţii şi activiştii care acţionează în sprijinul Piripkura sperau că ordinul de protecţie va fi prelungit pentru cel puţin încă trei ani, până când se va fi adoptat o decizie finală privind posibila desemnare a teritoriului drept rezervaţie tribală. Indienii Piripkura se confruntă cu incursiunile invadatorilor înarmaţi, care încearcă să îi alunge de acolo şi le defrişează pădurile. Aceşti intruşi au devenit încă şi mai îndrăzneţi în timpul mandatului preşedintelui Jair Bolsonaro, care a afirmat în mod repetat că rezervaţiile acordă prea mult teren unui număr prea mic de oameni şi blochează expansiunea fermelor şi a minelor.(BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 septembrie)/opopescu/dsirbu