Directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante, a demisionat din funcție

Directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante, a demisionat din funcție și va părăsi compania la 1 octombrie. În luna iulie, premierul Florin Cîţu a cerut schimbarea sa din funcție pentru reacția avută după ce un tren cu copii a făcut 13 ore din Mangalia la București, însă atunci nu a fost schimbat.

Numit în funcție în primăvară de fostul ministru al transporturilor, Cătălin Drulă, Ovidiu Vizante a lansat în câteva luni de mandat mai multe aplicații și facilități pentru plata digitală a biletelor de tren – transmite reporterul RRA, Alex Lancuzov./geftene/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 septembrie