Pandemia de COVID-19 în România a avut o evoluție de creștere accentuată în ultima săptămână

Pandemia de COVID-19 în România a avut o evoluție de creștere accentuată în ultima săptămână – conform analizei prezentate sâmbătă de Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției. Număr zilnic de cazuri noi s-a dublat, iar cel al pacienților cu forme grave este cu 50% mai mare. În prezent, la terapie intensivă sunt internate aproape 800 de persoane, iar la nivel național mai sunt disponibile circa 160 de locuri, indică datele centralizate de autorități. În perioada următoare vor mai fi operaționalizate paturi de terapie intensivă la Spitalul Militar „Ana Aslan” și la Spitalul Universitar de Urgență. Au fost peste 200 de solicitări de transfer al unor pacienți în ultima săptămână./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 septembrie)