NÉPSZAVA: Schimbare de paradigmă în UDMR

Congresul UDMR de vinerea trecută poate fi considerat o piatră de hotar în istoria partidului care asigură reprezentarea parlamentară a intereselor maghiarilor din România după schimbarea de regim. S-a întâmplat pentru prima dată ca la congresul său să nu fie prezenţi reprezentanţii partidelor de opoziţie din Ungaria. Teza de bază a UDMR, condusă de Béla Markó până în 2011, a fost aşa-numitul principiu „distanţă şi apropiere egală” faţă de toate partidele parlamentare democratice din Ungaria şi România, respectiv întreţinerea în mod obligatoriu de relaţii de cooperarea cu oricare guvern, indiferent de culoarea politică, din „ţara-mamă”, adică din Ungaria.

Schimbarea a început la sfârşitul anului 2014, moment în care s-a ajuns la un „compromis” cu Guvernul Orbán, însă UDMR a păstrat cel puţin aparenţa obligatorie până în zilele noastre: la congresele sale i-a invitat şi pe preşedinţii partidelor de opoziţie din Ungaria. Dat fiind faptul că de mai multe zile pe rețelele de socializare au loc tot felul de presupuneri, cum că partidele de opoziţie din Ungaria nu au primit invitaţie la congres sau nu au putut veni din cauză că au fost preocupate de alegerile preliminare, ziarul ungar „Népszava” s-a adresat purtătorului de cuvânt al UDMR, Csilla Hegedüs. Politicianul UDMR, care mai îndeplineşte şi funcţia de secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a confirmat că „de această dată din Ungaria au fost invitaţi la congres doar reprezentanţii partidelor de guvernământ”.

La întrebarea, care a fost cauza pentru care liderii partidelor de opoziţie din Ungaria nu au primit invitaţie, ziarul amintit nu a primit nici un răspuns. Aşa cum nu a primit răspuns nici la întrebarea privind criteriile care au stat la baza selectării organizaţiilor minorităţilor maghiare din alte ţări, în condiţiile în care chiar şi dintre organizaţiile „camarade” doar „unele” au fost pezente la congresul UDMR. În Slovacia, cele trei partide maghiare, care până nu de mult erau în competiţie, depun eforturi de luni de zile pentru constituirea unei Alianţe comune maghiare; partidul Hid-Most tocmai la sfârşitul acestei săptămâni a anunţat că a ajuns la un acord cu Partidul Comunităţii Maghiare (MKP), astfel că în viitor vor continua să reprezinte împreună interesele politice ale maghiarilor din Slovacia.

Numai că UDMR l-a invitat doar pe partenerul maghiar exclusiv al Guvernului Orbán din Slovacia, pe preşedintele MKP, dar nu şi pe preşedintele partidului Hid-Most, care a fost înfiinţat de Béla Bugár şi numit la Budapesta partid mixt slovaco-maghiar, şi care a fost exclus din Sistemul Naţional de Cooperare (NER), care reprezintă un nou acord social, încheiat la alegerile parlamentare din Ungaria, în 2010. Este adevărat că şi până acum UDMR a colaborat doar cu partidele maghiare etnice, însă Hid-Most a făcut acum un pas tocmai în această direcţie, însă „reabilitarea” se lasă, probabil, aşteptată.

Şi în Ucraina sunt două organizaţii maghiare: Asociația Culturală Maghiară din Trancarpatia (KMKSZ) şi Uniunea Democrată Maghiară din Ucraina (UMDSZ). La congresele anterioare ale UDMR au participat şi preşedinţii acestor două formaţiuni politice, însă de această dată a fost prezent doar preferatul Guvernului Orbán, respectiv preşedintele KMKSZ (care din cauza acţiunilor demarate anul trecute de autorităţile ucrainene împotriva sa, s-a refugiat la Budapesta).

A lipsit, de asemenea, şi reprezentantul USR PLUS care la începutul lunii septembrie a aruncat în aer coaliția de guvernare de centru-dreapta de la București (din care face parte şi UDMR), ceea ce a dat, de asemenea, un motiv pentru presupuneri în chestiunea privind rezolvarea crizei guvernamentale. Răspunzând la întrebarea adresată de ziarul „Népszava”, Csilla Hegedüs a spus: Cu excepţia partidului AUR (de extremă dreraptă) toţi partenerii de coaliţie au fost invitaţi, însă preşedintele Dan Barna nu a putut fi prezent „din motive obiective”.

Aşadar, președintele Kelemen Hunor, care a fost considerat un succesor demn al lui Béla Markó când a fost ales în 2011, și „noua UDMR”, condusă de domnia sa, se pare că au pus totul pe o singură pagină – şi anume că Guvernul Orbán nu va pleca în curând de la conducerea Ungariei.

https://nepszava.hu/3132793_paradigmavaltas-az-rmdsz-ben

Traducerea: Rozália Gănciulescu

NÉPSZAVA (Ungaria) – 21 septembrie