Revista presei internaționale, 22 septembrie 2021

Dacă luni, presa internațională pomenea un anunț al companiei Pfizer, potrivit căruia vaccinul produs de ea împreună cu firma BioNTech împotriva noului coronavirus poate fi aplicat și copiilor între 5 și 11 ani, marți, firma Johnson&Johnson a făcut și ea un anunț îmbucurător: potrivit cotidianului american The New York Times, “o a doua doză din acest vaccin sporește substanțial imunitatea împotriva virusului Covid-19”. Ziarul subliniază că, „în urma testelor clinice, o a doua doză cu vaccinul Johnson&Johnson ar avea o eficacitate de 94% în cazurile medii și în cele mai grave, respectiv, cu 20 de procente mai mare comparativ cu prima doză. Dar, după cum relevă același ziar, ca și în cazul vaccinului Pfizer – BioNTech, Administrația pentru Alimentație și Medicamente va fi cea care va confirma sau nu valabilitatea rezultatelor”. Un alt ziar american, The Washington Post, amintește că aceeași autoritate din SUA aprobase „administrarea vaccinului Johnson&Johnson într-o singură doză, dar, potrivit cercetărilor companiei, o a doua doză de vaccin creează noi anticorpi, iar moleculele eliberate de sistemul imunitar ajută în lupta împotriva infecțiilor”.

Din Orientul Mijlociu, ziarul israelian The Jerusalem Post publică o informație care stârnește curiozitatea: “ieri (marți), prin agenția sa oficială de știri, Iranul ar fi anunțat că tratativele cu marile puteri vizând relansarea acordului său nuclear s-ar relua peste câteva săptămâni”. Același ziar precizează însă că, „potrivit declarațiilor de luni ale șefului politicii externe din Uniunea Europeană, Josep Borrell, niciun ministru din Marea Britanie, China, Franța, Germania sau Rusia nu se va întâlni cu vreun  omolog iranian la sediul Națiunilor Unite din New York”. Așadar, ne întrebăm care ar fi adevărul.

Rusia rămâne pe prima pagină a ziarelor nu doar prin rezultatele, controversate sau nu, ale recent încheiatelor alegeri parlamentare. Cotidianul britanic The Guardian anunță că, „potrivit unui verdict al Curții Europene pentru Drepturile Omului, Rusia este vinovată de asasinarea, la Londra, a lui Aleksandr Litvinenko, un vajnic opozant al președintelui Putin”. Același ziar precizează că „vinovații ar fi doi agenți ruși, care ar fi acționat la ordinul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei, ESB, varianta modernă a fostului KGB”. Potrivit revistei franceze L’Obs, “instanța a subliniat totodată că Rusia nu a prezentat nicio alternativă îndeajuns de satisfăcătoare și de convingătoare, după cum nu a respins nici concluziile anchetatorilor britanici”. Ca să nu mai vorbim de faptul că, potrivit agenției Reuters,”anchetatorii britanici ar fi descoperit un al treilea agent rus, implicat însă în asasinarea cu Noviciok a fostului agent dublu de origine rusă, Seghei Skripal”. Iată însă cum comentează cotidianul moscovit Pravda aceste evenimente: “Presiunea politică agresivă asupra Rusiei continuă. Vorbim despre povești vechi, încercări vechi, provocări vechi”. Potrivit declarațiilor unui expert citat de Pravda, “există o numulțumire față de inutilitatea eforturilor de discreditare a alegerilor din Rusia și de destabilizare a situației din țara noastră. Așadar, pentru sancționarea Rusiei, se recurge la noi motive vechi”.

Un scandal care se întinde pe trei continente și care a atras atenția tuturor ziarelor străine rămâne și el în actualitate: este vorba despre anularea neanunțată a unui contract covenit între Australia și Franța, care viza livrarea unor submarine și care se ridica la circa 40 miliarde dolari. După cum se știe, Australia a anulat contractul fără preaviz, preferând un acord în același domeniu cu Statele Unite. Comentariile din presa franceză sunt diverse. Iată și câteva titluri dn ziare, care nu mai au nevoie de comentariu: “Macron a  avut dreptate să reacționeze cu fermitate”, declară fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, citat de ziarul Le Figaro. “Un fost premier australian critică dur decizia guvernului de la Canberra”, titrează cotidianul Le Monde, care vorbește despre Kevin Rudd, un fost premier australian care a semnat acordul cu Franța pe tema submarinelor. În opinia lui Rudd, țara sa ”nu a dovedit doar o lipsă de respect față de protocolul diplomatic, dar a prejudiciat și eforturile comune în vederea unei strategii de lungă durată în fața ascensiunii Chinei”. Dar președintele Statelor Unite, Joe Biden, se arată mai pașnic și pare să liniștească pe toată lumea. Luând cuvântul la ONU, el a făcut o declarație care a fost preluată ulterior de mai multe ziare, cum ar fi belgianul Le Soir, spaniolul El Pais sau italianul Corriere della Sera. Potriivit relatărilor presei, el ar fi spus: “Ne vom demonstra forța, dar nu dorim un ‘război rece’ cu China sau o lume divizată în blocuri rigide. Prin tăria principiilor și prin forța noastră ne vom apăra aliații și prietenii și ne vom opune oricăror tentative ale unor țări mai puternice de a le subjuga pe cele mai slabe”.

Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR