Angajaţii nevaccinaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Arad vor fi testaţi din trei în trei zile

Angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Arad care nu sunt vaccinaţi sau care nu au avut COVID vor fi testaţi de luni, 27 septembrie, din trei în trei zile. Se vor folosi teste rapide antigen, iar măsura va fi menţinută până când incidenţa cazurilor noi va scădea sub 1,5 la mia de locuitori, transmite corespondentul RRA, Ioan Suciu./ganton/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 septembrie)