Este grevă în transportul la aerian din Italia

Este grevă de o zi în transportul la aerian din Italia. Zborurile spre și dinspre România nu sunt anulate, ci ar putea înregistra numai mici întârzieri, după cum relatează corespondenta noastră la Roma, Elena Postelnicu.

Reporter: În urma grevei naționale de 24 de ore a mai multor sindicate italiene din transportul aerian, compania Alitalia este constrânsă să anuleze 60% din zborurile programate. Din cauza acestui protest, vor fi perturbate toate zborurile naționale și internaționale din peninsulă. Pandemia a redus considerabil numărul curselor aeriene și al călătorilor, ceea ce a provocat o creștere a disponibilizărilor din acest sector. Această criză va continua, cu atât mai mult cu cât pentru lunile octombrie și noiembrie toate companiile aeriene, inclusiv cele românești, au vândut foarte puține bilete, unele zboruri fiind deja anulate. Pentru a călătorii la nivel național și în afara Italiei un pasager trebuie să prezinte doar certificatul digital COVID, iar la întoarcere în peninsulă să completeze un formular digital de localizare a pasagerului. Guvernul de la Roma nu renunță la măsurile anticoronavirus, chiar dacă în medie pe zi se înregistrează, la nivel național, 60 de decese și 3.500 de noi cazuri de îmbolnăviri.#HUN/cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 septembrie