Rusia este interesată ca alegerile din Germania să fie câştigate de social-democraţi (politolog german)

Politologul german André Härtel, profesor la Universitatea Friedrich Schiller din Jena, consideră că Rusia este interesată ca alegerile din Germania să fie câștigate de Partidul Social Democrat, aflat pe primul loc în sondaje. „Mai presus de toate, aceştia (ruşii, n.r.) sunt interesați de victoria social-democraților, deoarece știu că social-democrații au și o tradiție a ‘politicii estice’. Aceasta înseamnă o abordare mai blândă faţă de Rusia, mai ales în comparație cu Merkel (Angela Merkel, cancelarul Germaniei, n.r.). Social-democraţii au o atitudine foarte sceptică şi în ceea ce priveşte sancțiunile împotriva Rusiei” – a explicat Härtel, într-un interviu pentru ziarul ucrainean Evropeiska Pavda. Potrivit politologului, în general, ruşii sunt interesați de destabilizarea statului german și, prin urmare, susțin în mod tradițional partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania și partidul Die Linke. „Pentru că știu că au prieteni (în aceste partide, n.r.) și, de exemplu, susținători ai anexării Crimeii. Dacă aceste partide obțin rezultate bune la alegeri, formarea unui guvern va fi mult mai dificilă” – a adăugat André Härtel.(www.eurointegration.com.ua – 24 septembrie)/sdan/sdm2