Calendarul evenimentelor, 25 septembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Preşedinteşe Klaus Iohannis participă la Congresul Partidului Național Liberal – ora 11:00, la Centrul Expozițional Romexpo

 

– Apărare, Interne

* Constanța: Fregata „Regina Maria” (F 222) va acosta în portul Constanţa, după participarea la Operaţia NATO „Sea Guardian”, în Marea Mediterană. Fregata „Regina Maria” şi nava de patrulare croată HRV „Vukovar” au desfăşurat misiuni care au contribuit la cunoaşterea traficului maritim din bazinul mediteranean, la susţinerea libertăţii de navigaţie şi la consolidarea securităţii pe flancul sudic al Europei

– Partide

* Are loc Congresul PNL pentru alegerea conducerii partidului, cei doi candidați fiind premierul Florin Cîțu și actualul președinte al formațiunii, Ludovic Orban, cu participarea fizică a 5000 de persoane (vaccinate) – ora 11:00, la Centrul Expozițional Romexpo

* Amara, jud. Ialomiţa: Dezbatere organizată de filiala USR PLUS Ialomiţa, la care participă cele trei echipe înscrise în cursa pentru Biroul Naţional USR PLUS – ora 14:30, Amethyst Events Amara; conferinţă de presă susţinută de reprezentanţii centrali ai partidului – ora 17:30. Dezbaterea şi conferinţa vor fi transmise live pe pagina de Facebook USR PLUS Ialomiţa

 

 

– Sindicate, Patronate

* CNS Cartel ALFA continuă acțiunile de protest demarate la începutul anului impotriva politicilor anti-lucrători și anti-cetățeni ale guvernului actual, prin care cer creșterea salariului minim și adoptarea unui calendar clar de majorări; deblocarea negocierilor colective prin modificarea Legii dialogului social L62/2011; stoparea creșterii prețurilor la energie; aplicarea integrală a legii 153/2017 privind salarizarea în sectorul public; pensii echitabile

  • Astăzi va avea loc o acțiune de protest în timpul congresului PNL. Mai concret, va avea loc o acțiune de distribuire de materiale informative privind revendicările lucrătorilor, cerându-le delegaților ca intervențiile și deciziile din cadrul concresului să aibă prioritar în vedere agenda cetățenilor și obiectivul bunăstării generale

– Social

* În pădurea Cernica se ia startul la ediția aniversară a evenimentului Rocket Bike Fest – o competiție de ciclism cross-country pentru întreaga familie. Iubitorii de distracție pe două roți vor petrece o zi în aer liber, cu trasee pentru toate categoriile de vârstă și de dificultate, cu multe surprize, jocuri, concursuri și premii, în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Help Autism cu sprijinul Tema Energy, Decathlon și Noriel, în beneficiul adolescenților cu minți aparte care fac terapie în centrele Help Home. Alături de competiția sportivă, Rocket Bike Fest rămâne un eveniment caritabil, toate fondurile colectate din taxa de înscriere mergând către susținerea proiectului Help Home – un spațiu în care adolescenții cu autism învață să fie autonomi și independenți