Festival gastronomic românesc la Gyula

Sâmbătă, 25 septembrie 2021, în organizarea Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (ATRU) şi a Centrului de Documentare şi Informare al ATRU (CDI), în premieră la un camping din centrul staţiunii Gyula, aflat în proprietatea unui membru al comunităţii istorice româneşti din Ungaria, a avut loc cea de-a XVI-a ediţie a „Festivalului Gastronomic Românesc pe Ţară”. La această manifestare a participat și Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula.
Diplomatul român s-a întreţinut cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Ungaria, dar şi cu oficialii prezenţi, printre care Traian Cresta, purtătorul de cuvânt al românilor în Parlamentul Ungariei; Bertold Netea, viceşedintele AŢRU; Mariana Negreu Vetro şi Gheorghe Pătcaş, deputaţi ai AŢRU, ş.a.
La manifestare au participat şi reprezentanţii entităţilor care derulează în parteneriat proiectul RoAct, finanţat de către Secretariatul General al Guvernului României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP):  Veronica Demenescu, preşedintele Asociaţiei “Societatea Internationala de Studii Muzicale” şi Alina Pădurean, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste şi Sociale a Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad (UAV).
La ediţia din acest an, la competiţie au participat peste 20 de echipe, din Ungaria şi România, ce au prezentat publicului şi juriului diverse tipuri de mâncăruri. La festival au participat primari de localități, conducătorii instituţiilor organizatoare, reprezentanţi ai autoguvernărilor româneşti din Ungaria, profesori şi elevi de la şcoli la care învaţă copiii românilor din Ungaria, dar şi oaspeţi români din jud. Arad şi Bihor.  Atmosfera a fost întreţinută de artişti populari veniţi din România.